”80% dintre pacienți nu prezintă nici un fel de simptome în prima etapă a bolii, în așa numitul cancer gastric precoce”. Când ajung la medic însă, după ani de evoluție a bolii, auzim adesea: ”în afară de faptul că nu am poftă de mâncare și am un disconfort abdominal, alte simptome nu mai am!” – ne relatează domnul profesor doctor Cristian Gheorghe de la Centrul Medical Neolife, făcând referire la simptomatologia cancerului gastric.
De regulă, în aceasta etapă pacientul este într–un stadiu de cancer gastric avansat, cele mai frecvente simptome fiind durerea abdominală, scăderea ponderală și hemoragia digestivă. Pentru a evolua din stadiul de cancer precoce în cel de cancer avansat este nevoie de aproximativ 8 ani, timp suficient de a surprinde pacientul într–o etapă vindecabilă, condiția obligatorie fiind aceea de a se prezenta la medicul gastroenterolog pentru o endoscopie digestivă.
Este o afecțiune în care celulele neoplazice apar inițial la nivelul mucoasei gastrice și apoi se extind dincolo de peretele stomacului și în țesuturile învecinate, ulterior apărând metastaze. Cea mai frecventă forma histologică, 95% din totalul cancerelor gastrice este adenocarcinomul.
Principalul factor de risc pentru cancerul gastric îl reprezintă infecția cu Helicobacter pylori.
”Cel mai important factor de risc îl reprezintă infecția cu Helicobacter pylori, aceeași bacterie care se face răspunzătoare de apariția gastritei, a ulcerului gastric sau duodenal si a unei forme de limfom gastric.
Totuși, numai 1-2% dintre cei care au această bacterie și gastrită cronică vor face cancer gastric și anume cei care au și alți factori de risc, inclusiv un teren individual predispozant” – precizează dr. Cristian Gheorghe, viitorul președinte ales al Societății Române de Endoscopie Digestivă. Pe de alta parte mai mult de jumătate din pacienții cu cancer gastric au o infecție cu Helicobacter pylori .
Nocive și predispozante: alimentele afumate, procesate, prăjite și dietele bogate in nitrați și nitriți
”Un alt factor predispozant este dieta, aspect care merită o mențiune aparte. Folosirea excesivă a sării în mâncare, consumul mare de alimente procesate, prăjite sau fripte, afumăturile – fie ele de pește sau carne, mai ales cele preparate industrial – abundența de nitrați și nitriți care fac ca hrana procesată să reziste luni de zile pe rafturile magazinelor, sunt tot atâția factori negativi.
În același timp, consumul de fructe și legume proaspete este din ce în ce mai redus. Drama este că nu numai adulții se hrănesc astfel, nesănătos, ci și copiii” subliniază interlocutorul nostru.
Fumătorii au un risc de 2 ori mai mare de a face cancer gastric
”Mă văd în postura să dau o veste proastă fumătorilor – afirmă prof.dr. Cristian Gheorghe: fumatul este și el asociat cu apariția cancerului gastric, riscul fiind de aproape două ori mai mare la aceste persoane.
Contează în această ecuație nefastă atât numărul de țigări cât și durata acestui obicei. Cele peste 600 de substanțe dăunătoare conținute în țigară vor deteriora celulele, sfârșind prin a modifica ADN-ul, fapt ce produce consecințe agresive pentru sănătate. Cancerul cauzat de fumat poate fi gastric, dar tot atât de bine se poate instala la nivelul cavității bucale, laringe, esofag, ficat, pancreas etc”, detaliază interlocutorul nostru.
Grupa sanguină A este cea mai predispusă la cancerul gastric
”Bineînțeles că factorii genetici au importanța lor, mai mult de 10% din pacienții ce prezintă această patologie fiind membrii aceleiași familii.
Aș mai dori să fac o scurtă precizare, dar care are rolul său și anume că grupa sanguină A este cea mai predispus la cancerul gastric – precizează dr. Cristian Gheorghe, Neolife.”
În fiecare zi trebuie să consumăm 5 legume sau fructe diferit colorate
”Japonezii – care au și cea mai mare incidență a acestui tip de cancer deoarece prin tradiție ei consumă cantități mari de afumături și alimente conservate în sare – au și un excelent program de screening, supraveghere și educație a populației pentru prevenirea cancerul gastric.
Ei au impus aserțiunea conform căreia în fiecare zi trebuie să consumăm 5 legume sau fructe diferit colorate, pentru a furniza organismului vitaminele necesare. Nimic mai corect! Asta înseamnă cam 400 de grame zilnic, obicei care asigură protecția organismului.
Ca medic, încurajez populația să consume mâncare preparată acasă din ingrediente proaspete, de sezon sau congelate termic, atunci când anotimpul nu permite.
De asemenea, o mențiune specială merită fibrele de origine vegetală prezente în cerealele integrale, nerafinate sau în cele care au suferit doar o minimă procesare. Studiile științifice arată că acestea oferă protecție asupra cancerului în general și de colon, în special. Despre cancerul de colon o altă afecțiune malignă a tubului digestiv, frecventă în România ca și în Europa de Vest și Statele Unite putem discuta cu altă ocazie.
Pentru cei care au fost deja diagnosticați cu cancer gastric este bine de știut că regimul alimentar este un aliat în această boală dacă este respectat cu strictețe și sunt evitate alimentele greu digerabile. Medicul va furniza fiecărui pacient, după caz, lista alimentelor permise.”
Cancerul gastric mai frecvent în Japonia, Asia de Sud-Est, America de Sud, Europa de Est
”În România sunt depistate anual peste 3000 de cazuri noi – afirmă domnul prof. dr. Cristian Gheorghe – multe dintre ele în stadii avansate pentru că pacienții își ignoră simptomele și se prezintă târziu la medic.
Această patologie este mai frecventă în aria București si unele județe din Transilvania și mai frecventă la bărbați față de femei, raportul fiind de 2:1.
În plan internațional cercetările arată că cea mai mare incidență este întâlnită în Japonia, Asia de Sud-Est, America de Sud, fostele țări din Uniunea Sovietică. În Uniunea Europeana, România și Portugalia ocupă primele locuri.”
Cum te asiguri că nu ai cancer gastric
”Din respect pentru sănătatea proprie – recomandă prof.dr.Cristian Gheorghe, se impune ca, dacă ai trecut de vârsta de 45-50 de ani si ai rude de gradul întâi cu cancer gastric (mama, tata, frați, surori) sau și alți factori de risc sau simptome minime (dispepsie), să efectuezi o endoscopie digestivă superioară cu biopsii standardizate gastrice pentru a surprinde o eventuală gastrită cronică cu metaplazie intestinală și atrofie, cu Helicobacter pylori pozitivă. În aceasta situație pacienții trebuie tratați corespunzător și apoi incluși într-un program de urmărire endoscopică.
Însă pacienții care au un istoric familial predispozant, cei care au simptome de alarmă cum ar fi: scădere ponderală nejustificată, dureri abdominale nocturne, hemoragie digestivă, trebuie să se prezinte imediat la medicul specialist indiferent de vârstă !” – avertizează acesta.
Neolife – centru medical de elită pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor gastroentrologice
Neolife centru medical de elită cu personal medical înalt competent și o tehnologie de diagnostic și tratament de ultimă generație oferă o paletă largă de consultații medicale de specialitate endoscopii digestive superioare și inferioare cu prelevare de biopsii, polipectomie, teste Helicobacter Pylori, etc.
Prof.dr.Cristian Gheorghe te așteaptă la Centrul Medical Neolife. Intră chiar acum pe www.neolife.ro și fă-ți o programare la call center 021 9230. Sediul Centrului Medical Neolife se află în Bd. Ficusului nr. 40, București.
Despre dr. Cristian Gheorghe, profesor la catedra de gastroenterologie și hepatologie a Universității de Medicină Carol Davila București poți afla mai multe detalii din articolul de aici.
Te poate interesa și articolul Prof. dr. Cristian Gheorghe – Neolife: În mod greșit se crede că bolnavii de pancreas sunt alcoolici publicat pe site-ul de lifestyle AQUI AHORA aici.
Interviu realizat de Adriana Caranfil