Panouri luminoase, aterizări şi plecări, avioane în toate direcţiile, Madrid, Roma, Berlin, Londra, Atena, Lisabona, zeci de avioane pline de dor traversează cerul României.
Nu am idee despre numărul zilnic al călătorilor, dar bănuiesc că sunt mii. În schimb, ştiu foarte bine ce e în inima tuturor, a celor care vin sau pleacă şi a celor care însoţesc.
Durere.
Dragoste şi durere.
V-aţi uitat cum se frământă cei care aşteaptă să le aterizeze dragii? Cum verifică ora sosirii şi-şi lungesc gâturile să vadă cine intră pe uşa dinspre coridorul aeroportului?
V-aţi uitat cum li se luminează ochii şi-ncep să facă semne disperate, gata să sară cordonul de siguranţă în încercarea de a se îmbrăţişa mai repede cu cei care vin?
Iar cei care vin, cu inima-n gât şi picioarele tremurând de emoţie, privesc în jur cu teama că nu vor fi văzuţi, că nu va veni nimeni să-i ia, că au fost uitaţi.
Pentru ei, România e acasă.
Şi nu-i deloc simplu să te-ntorci acasă după mult timp. Dragoste şi durere, amestecate într-o emoţie infinită. Bătrâni şi tineri, copii şi mame, totul se amestecă şi se aud strigăte de bucurie.
Se văd şi lacrimi de despărţire, cei care pleacă sunt îmbrăţişaţi cu sete, de parcă ar trebui să lase o bucăţică din ei acasă. Mi s-a întâmplat să aud o femeie spunând că nu mai vrea să meargă în ţară într-o vară, se temea de plecare, spunea că după ce pleacă din nou plânge o săptămână-n şir.
O cred.
De cele mai multe ori nici nu ştii dacă să te bucuri c-ai venit sau să te îngrijorezi cu gândul la plecarea care va veni. Mai sunt şi cei singuratici, cu un rucsac în spate, obişnuiţi să bată drumurile singuri, nu-i aşteaptă poate nimeni nici într-o parte, nici în alta.
Cineva mi-a trimis câteva filmări din oraşul meu natal, să-mi amintesc străzile şi pieţele oraşului. Am recunoscut locurile, bineînţeles, dar am remarcat că nu mai sunt oameni pe străzi.
Bulevardele care erau odată pline de oameni la orice oră, străzi care erau odată pline de tineri, pensionari şi copii, străzile principale ale oraşului sunt pustii. Câteva maşini care trec printr-un oraş fantomă. Oameni care vin şi pleacă.
Puţini rămân.
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto – Elena Shumilova