Salonul Internaţional al Cărţii – Torino 2017

Banner Film Experience

a-30-a editie-2017Am primit în dar, acum ceva timp, un obiect pe care scrie:

              “Ai atâtea vieţi câte cărţi citeşti!”

Iubitorii de carte ştiu şi înţeleg asta, sunt oameni care nu concep viaţa zilnică fără lectură şi care au zidit în propria fiinţă fiecare dintre cărţile citite de-a lungul anilor.

Salonul Internaţional al Cărţii de la Torino, manifestare extrem de importantă pentru lumea editorială şi pentru cititori, a ajuns la a 30-a ediţie.

Anul acesta se va desfăşura în perioada 18 – 22 mai şi imaginea acestei ediţii este o carte care traversează un zid. Asta pentru că doar cultura poate să aducă armonie şi pace într-o lume plină de conflicte, plină de prejudecăţi şi non-valori.

Manifestarea din acest an este grandioasă, spaţiul din Lingotto Fiere dedicat editoriei are peste 40.000 de metri, 11.000 de metri aparţin pavilioanelor editoriale din întreaga lume.

Un număr de 1060 edituri cu stand propriu, peste 1000 de evenimente culturale, prezentări de carte, interviuri şi activităţi didactice, 10 case discografice şi editori muzicali, 12 spaţii regionale italiene şi invitaţi de marcă,  scriitori câştigători ai Premiului Nobel fac din acest uriaş eveniment un vis al oricărui iubitor de carte.

Prezenţele editoriale din alte ţări sunt nenumărate, însă doar trei ţări au pavilion distinct: China, România şi Maroc, ţări care, doar ele, vin cu un număr de 300 edituri.

Spre fericirea românilor din Italia, prima comunitate de emigranţi din această ţară, vor fi manifestări şi prezentări de carte ale operelor lui Emil Cioran, Eminescu, Blaga, dar vor fi prezenţi şi autori contemporani din diaspora.

Prin grija ICR Bucureşti, a Institutului Cultural Veneţia şi a Academiei Române din Roma, Salonul România va lăsa, cu siguranţă, o urmă importantă în inima cititorilor din toată lumea, prezenţi la Torino în zilele ce vor urma.

Articol scris de Liliana Angheluță

 


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − twelve =