Săru’mâna pentru masă!

Banner Film Experience

recunostinta-bunica-cu-nepotiiMi-e dor de vorbele cu care am crescut.

Cred că fac parte din acea Românie care este în fiecare dintre noi şi pe care, departe de ţară, nu mai reuşim s-o trăim.

E atâta iubire şi atât respect în vorbele astea! Imediat după “mamă”, imediat după “foame”, am învăţat să mulţumesc pentru truda mâinilor care-mi punea dinainte farfuria cu dragoste.

Pentru că un copil se face mare cu dragostea din blid sau din ceaşcă, uneori o hăpăie cu lingura, uneori o rupe cu mâna ca pe o bucată de pâine proaspătă. Dar recunoştiinţa nu trebuie să lipsească, cineva a muncit, a cules roade sau a făcut piaţa, a tăiat ceapă sau curăţat cartofi, totul cu inima bună şi cu gândul la sănătatea şi creşterea puiului de om.

Vorbele astea nu le-am mai întâlnit în afara graniţelor.

Italienii spun sec:

-Grazie!

Careva spune, careva nu, se ridică de la masă ca şi cum nu ar fi fost un act de dăruire de sine! Şi, prin faţa ochilor îmi trec toate femeile din hrana cărora m-am înfruptat, mama, bunica, mătuşă-mea, soacră-mea, mă îndemnau şi mă cocoloşeau, aşteptând, oarecum, acea mulţumire a mea.

Invariabil, sosea:

-Să-ţi fie de bine!

sau

-Să creşti mare!

Nici una dintre ele nu mai sunt în viaţă, dar mirosul ciorbelor cu leuştean sau al sărmăluţelor de varză îl mai simt încă. Pentru că noi suntem copiii celor care ne-au ţinut de mână spre a ţine şi noi de mână alţi copii. Suntem o verigă dintr-un lanţ, am fost dăruiţi şi vom continua să o facem, în arome de plăcinte şi zgomot de farfurii.

Aici, departe de ţară, ne mai spunem una alteia, femei mature, un “săru’mâna” când ne oferim ceva bun, tradiţional. Chiar şi o banală eugenie are valoare simbolică, are dragoste, ne aminteşte de România şi de vorbele ei sfioase, rotunde şi pline de lumină sfântă.

Vorbe pe care trebuie să le ducem mai departe, noi, voi, cu toţii, chiar şi pentru faptul că alte neamuri nu ştiu să spună decât “grazie” sau “thank you”!

Articol scris de Liliana Angheluță

 

 


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

3 Responses

  1. Barbalata (Puiu) Mirela says:

    In final e vorba de alegere. Buna sau rea noi alegem ce sau cum ii invatam pe copiii
    nostrii.

  2. serbanoiu cosmin says:

    De ce nu se scie: “pe atunci… copii au fost obligati sa multumeasca pentru ceva…sa salute indiferent daca e neam sau strain… sa taca din gura la masa cand adultii vorbesc…etc. Acum ei sunt prioritarii in toate …cresc asa fara sa invete ca trebuie sa respecti …sa tolerezi… Cau alte cuvinte sunt “necrescuti” la ora actula copilul de la 2 ani este intrebat: ce vrei sa imbraci? ce vrei sa mamanci? unde vrei sa ne plimbam?…si daca nu faci cum vrea el …se declanseaza isteria, furia, tipete in public…si noi ce adultii ce facem? TOLERAM…si apo tot noi ne plangem…

    • liliana angheluţă says:

      aşa este! Vina a a noastră, a părinţilor! Nu avem chef să ne batem capul cu educaţia, le lăsăm prea mult spaţiu, nu impunem reguli dar pretindem să fie respectata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × three =