Spune-mi unde ai crescut!

Banner Film Experience

cartiere-marginase-cartiere-de-luxCartierele se aud şi se simt ca nişte vietăţi,  aerul de “acasă” e diferit în colţurile oraşelor toropite de căldură, până şi mirosurile sunt diferite, probabil că şi soarele luminează diferit.

Unele cartiere, alea de oameni înstăriţi, sunt umbroase, liniştite şi tăcute, un delicat parfum de flori pluteşte în aer sau vine vreo adiere de peluză udată proaspăt.

Rareori auzi un copil plângând şi o mamă care spune:

-Taci, să nu ne-audă lumea!

În astfel de cartiere e ruşinos ca viaţa privată să fie expusă, se-nchid toţi în spatele uşilor, deschid aerul condiţionat şi fac jurământ de tăcere.

Celelalte cartiere, numite odată “muncitoreşti”, construite la repezeală acum 40 de ani, cu camere strâmte şi bucătării de doi metri pătraţi, sunt gălăgioase şi colorate de rufe întinse la vedere. Chiloţi, cearşafuri şi cămăşi uzate de atâta spălat se-mbibă de fumul vreunui grătar care, culmea ghinionului, poate fi de peşte.

Aici, vara se trăieşte cu ferestrele deschise larg  şi se aude mai mult decât ţi-ai dori. Violenţe verbale, ruşinoase bătăi cu pumnul în masă sau trânteli de oale alături de zgomot de farfurii sparte. Mai auzi şi râsete de copii sau câte-un zdrăngănit de chitară, se aud manele şi lălăituri care-ndeamnă la bere şi seminţe scuipate-n capul trecătorilor, câte-un lătrat de căţel disperat de singurătate sau comentarii sportive la meciuri de fotbal, urmate de urlete victorioase de grup.

Cartierul se aude, uneori miroase a grătar sau a clor, petrecerile torturează nopţile până târziu cu muzică la volum maxim, femeile îşi împrumută una alteia cârlige de rufe sau ulei şi nimeni n-are grija nimănui. Dimpotrivă, cu cât faci mai mult zgomot pari mai stăpân pe situaţie, ăia care-şi închid uşile sunt văzuţi ca persoane “cu nasul pe sus”!

În cartierele mărginaşe copiii se joacă cu mingi dezumflate şi-şi rup tenişii în pietrele drumurilor desfundate, dar nu le pasă, mamele îi vor certa niţel în timp ce vor frige nişte gogoşi.

În cartierele de lux copiii stau în camera lor, la jocuri video sau fac lecţii de pian, merg la piscină şi invită acasă vreun alt copil, doar unul, a cărui vrednicie a fost verificată bine de părinţi în prealabil.

Nu e un lucru uşor pentru că părinţii, deşi vecini, de abia se recunosc pe stradă. Cresc oameni noi în cartiere vechi, iar lupta interioară cu mediul din care faci parte nu e deloc uşoară, puţini au puterea de a schimba radical viaţa.

Educaţia, gusturile muzicale, darul de a fi mai mult sau mai puţin sociabil, empatia şi sentimentul că trebuie să participi la viaţa comunităţii depind, de multe ori, de ferestrele deschise larg spre lume.

Articol scris de Liliana Angheluță

 

 


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − 9 =