Adică de la distanţă, da.
Fără să fii nevoită să te prezinţi la tribunal, fără acele emoţii teribile şi, mai ales, fără drumuri şi costuri suplimentare.
Varianta divorţului online este aleasă din ce în ce mai mult de cei care nu mai locuiesc pe teritoriul ţării, pentru emigranţi a fost gândită această lege, ţinându-se cont de distanţa la care se află cel care deschide procedura de divorţ.
Condiţia principală pentru o persoană care cere divorţ online este să fie cetăţean al ţării în care locuieşte sau să fie rezidentă în acea ţară de minimum şase luni.
Cum se desfăşoară divorțul online?
Se contactează avocatul din România, se deschide acţiunea, actele se trimit prin poştă şi se semnează de către reclamant. Apoi reclamantul va fi contactat de două ori de către judecător, telefonic şi pe Skype.
Practic, în loc să fii în sala de judecată, vorbeşti la telefon sau pe net. Judecătorul va lua în considerare acţiunea doar dacă cineva din familie va fi prezent în sala de judecată ca reprezentant al celui care a deschis procesul. Costurile unui astfel de divorţ sunt în jur de 400 euro şi, dacă părţile sunt de acord, nu poate dura mai mult de şase luni.
Convenabil, nu?
Dar este bine mai ales pentru acele multe femei care lucrează în afara ţării şi au acasă soţi beţivi, violenţi, bărbaţi care le ameninţă cu moartea dar continuă să bea banii pe care ele îi trimit pentru reparaţii sau traiul zilnic. Femei terorizate, bucuroase de a fi departe de ei şi de violenţă. Pentru ele, varianta de divorţ online este mai mult decât binevenită.
De asemenea, această procedură este folosită şi de soţii care locuiesc la depărtare unul de altul şi sunt de acord să elimine deplasările şi costurile. Statisticile spun că 30% din căsnicii sfârşesc prin divorţ din primii ani.
Iar momentele cele mai traumatizante sunt chiar cele din sala de judecată, expunerea publică a unor probleme intime nu este deloc uşoară, în afară de faptul că cele mai multe întâlniri între soţi sunt pline de reproşuri sau ameninţări.
Articol scris de Liliana Angheluță