”Mă bucur că mă întrebați despre cum poate fi combătută depresia pentru că în România diagnosticarea și tratarea acestei afecțiuni este tare greoaie! Un motiv ar fi acela că oamenii evită să discute d…
O viaţă între gunoaie
Să recunoaştem că avem acest obicei, de a nu arunca nimic, de a ţine în casă orice lucru, chiar nefolositor, doar pentru că ne gândim că, vreodată, am putea avea nevoie de el. Acumulăm pungi, punguţe,…
Băiatul care n-a mai fost
Cu mulţi ani în urmă s-a spânzurat un băiat. Avea 14 ani. L-au găsit atârnat de un ram mai gros dintr-un copac al curţii lor. Şi vorbeau toţi, cu voce şoptită, ca şi cum ar fi fost un secret, ca şi cu…
Nu râdeţi, că nu-i de râs!
Era un bătrânel cumsecade, extrem de retras, delicat şi politicos, îşi scotea bastonul la plimbare uneori şi nu uita să-şi ridice pălăria când saluta o doamnă. Ni se intersectau drumurile şi admiram m…
Cerc. Ștefan Manea: Roinița scoate din amorțeală omul trist și deprimat!
”Frumusețea fitoterapiei este aceea că ne aduce permanent noi și noi mărturii că în natură se regăsește tot arsenalul de soluții pentru problemele de sănătate care-l copleșesc pe omul modern. Vă dau e…
Dr. Anca Daniela Raiciu: Într-adevăr, sunătoarea este planta surâsului, dar știți de ce?
”Fiecare plantă din lume are o poveste a ei, din vremurile în care descoperindu-li-se puterile tămăduitoare erau considerate magice. Îmi place să plecăm de la premisa că natura are cea mai mare forţă …
Până în 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate din lume!
Ajutor, copilul meu este depresiv. De curând a început să vorbească despre sinucidere! Ce este de făcut? Așa își începe mesajul pe care ni l-a adresat Alina C. din Târgu Jiu, care ne descrie în termen…
Oare copiii cresc în somn? Cum combați insomnia
Oare copiii cresc în somn? ”Sigur că da – răspunde Anca Daniela Raiciu, dr. în științe farmaceutice și ne și explică: Somnul este legat de producția de melatonină care reglează ritmul circadian și cic…
Depresia, pariu între viaţă şi moarte
Se spune că fericirea este declanşată de starea de protecţie pe care ţi-o dau trei cercuri: al familiei în care ar trebui să te simţi protejat şi iubit, al prietenilor cu care ar trebui să comunici vr…
Floarea lui Isus combate insomnia simplu și neinvaziv
Insomnia poate fi cauzată de afecțiuni psihice si medicale, obiceiuri de somn nesănătoase, anumite substanțe și/sau anumiți factori biologici. ”Recent, cercetătorii au început să se gândească la insom…