Pe perioada verii, Teatrul Stela Popescu va pune la dispoziţie bucureştenilor o vacanţă interactivă adresată copiilor între 4 şi 14 ani. În parteneriat cu Sectorul 4 vom promova mişcarea, expresia corporală, artistică cât şi jocurile interactive alături de colegii noştri actori şi dansatori, într-un spaţiu amenajat în incinta parcului Lumea Copiilor.
Teatrul Stela Popescu îşi propune să se integreze în comunitatea Sectorului 4 şi să creeze o deschidere faţă de evenimentele artistice organizate în aer liber.
Proiectul “Stela în vacanţă” îşi propune să promoveze creaţia artistică cât şi libertatea şi importanța de a fi tu însuţi în comunitate. Demersul nostru promovează jocul ca modalitate de creaţie pentru cei mici și deschiderea către artele spectacolului de la vârste foarte mici. .
Proiectul “Stela în vacanţă” doreşte să reînvie jocurile copilăriei şi să folosească energia creativă a copiilor sub îndrumarea colegilor noştri, zilnic în intervalul 19 – 20.30, în lunile iulie şi august astfel:
– în intervalul 19.00 – 19.45 – copii se vor întâlni cu colegii noştri dansatori în cursuri de balet, mobilitate şi expresie corporală
– în intervalul 19.45 – 20.30 – copii vor face echipe de jocuri interactive care vor folosi atenţia şi perspicacitatea, improvizaţia şi imaginaţia, alături de colegii noştri actori.
Încheierea cursurilor va fi marcată printr-un flash-mob organizat cu copii.
Propunerea Teatrului Stela Popescu îşi doreşte să înlesnească accesul către produse culturale în comunitatea în care funcţionează.
Conform unor statistici prezentate în ultimii ani, majoritatea bucureştenilor sunt interesaţi în special de evenimente ce propun escapade din rutina zilnică. În plus publicul bucureştean are ca motivaţie latura de divertisment a produsului cultural. Cât despre prezenţa în sălile de teatru, aceasta este constantă şi poate fi îmbogăţită cu evenimente petrecute în aer liber şi evident gratuite pentru o mai mare vizibilitate şi continuitate.
Astfel putem începe să educăm şi publicul, prin activităţile diferite pe care le organizăm în aer liber cât şi în sala de spectacol.
Dacă în sala de spectacol publicul este aşezat confortabil şi doar priveşte produsul artistic, în cazul evenimentelor în aer liber se schimbă modalitatea de abordare. Publicul este integrat în activitatea artistică, are parte de o atenţie individuală şi simte că este parte integrantă din momentul artistic pe care tocmai îl crează. Totodată are parte de o comunicare directă şi deci eficienta, primind feedback de fiecare dată când are nevoie şi simţind că face parte din ceva mai măreţ decât simpla lui prezență.
Conform statisticilor, baremul de consum cultural se rezumă la teatru şi forma de comedie a acestuia. Acesta este stilul preferat de cei mai mulţi bucureşteni şi dacă alăturăm şi componența de spaţiu public mai exact zonele verzi (parcurile) avem deja o siguranţă a accesibilităţii în rândul publicului de toate vârstele.
Coordonator proiect Ioana Macarie