Robert are 24 de ani şi a făcut ASE-ul, dar încă nu şi-a găsit un loc de muncă. Ba da, a găsit unul într-un call center dar a considerat că nu e nici pe departe ceea ce ar vrea să facă în viaţă. Aşa că mai caută, dar e teribil de dezamăgit. Se gândeşte să plece din ţară dar nu ştie încotro s-o apuce.
Andrada a făcut facultatea de regie film. Ofertele de muncă găsite sunt inconsistente şi foarte prost plătite. Ca atare a absolvit şi o post liceeala sanitară, în speranţa că va găsi un loc de muncă în sănătate. S-a angajat la o clinică privată dar cerinţele erau enorme, iar salariul i s-a părut că nu recompensează efortul depus.
Cunoşti şi tu pe cineva ca Robert sau ca Andrada? Din fericire ei sunt absolvenţi de facultate, prin urmare se presupune că au dobândit nişte competenţe în conformitate cu profilul ales. Dar zeci de mii de tineri care nu au luat nici măcar bacalaureatul, stau ani de zile pe banii părinţilor, iar angajatorii nu manifestă nici un fel de entuziasm în a-i angaja.
Pe de altă parte, antreprenorii spun că tinerii sunt slab pregătiţi, fac de toate şi fac prost, le lipseşte specializarea şi mai ales nu deţin competenţele care să satisfacă nevoile de pe piaţa actuală a forţei de muncă.
Am intervievat-o pe Delia Popa, coach şi trainer în resurse umane la Smart Staff Consulting, cu rugămintea de a ne oferi explicaţii pentru acest fenomen:
Personal, am constatat că există o dureroasă nepotrivire între nevoile angajatorilor şi competenţele angajaţilor. De aici sunt generate frustrări enorme şi de o parte şi de alta. Cele două tabere se privesc cu neîncredere şi cu lipsă de deschidere.
De ce?
Delia Popa: În jurul nostru au loc permanent schimbări, iar în ultima vreme acestea se petrec cu o viteză uluitoare. Un exemplu este Internetul. Cu 40 de ani în urmă nici nu exista, iar în zilele noastre trebuie să ne adaptăm cu toţii acestei schimbări: să ştim lucra cu computerele, să ştim ce înseamnă social-media şi cum se poate folosi în business, etc.
Tehnologia galopează, iar de cealaltă parte, aceea a pregătirii pentru profesie, lucrurile se mişcă foarte lent, pentru că oamenii se transformă într-un alt ritm decât tehnologia. Sistemul de învăţare învechit din România ancorat în programe şcolare desprinse de realitate, lipsa de practică a elevilor pentru viitoarele locuri de muncă şi necoordonarea cererii cu oferta, aceştia sunt după mine factorii care creează frustrările.
Angajatorul aşteaptă oameni pregătiţi, nu are timp să-i instruiască şi de multe ori nici nu doreşte să investească în pregătirea oamenilor. Se teme că oamenii odată pregătiţi, îi va livra pe tavă concurenţei şi de ce să ne ascundem după deget? Chiar asta şi este practica multor companii.
La ce vârstă consideri că ar trebui să-şi pună o persoană cu adevărat problema a ceea ce vrea să facă în viaţă? Dacă vârstă e prea timpurie, nu cumva alegerea copilului e, de fapt, alegerea părinţilor?
Delia Popa: La modul simplu îşi chiar pune problema asta odată cu prima întrebare „ce-ai vrea să te faci când o să fii mare?”. Omuleţul acela ştie de multe ori mai bine ca adultul,
Doar că influenţele externe pun de multe ori presiune asupra lui şi fie pentru că i-a plăcut un profesor la şcoală, fie pentru că i-au spus părinţii că se câştigă mai bine într-o profesie sau alta, dorinţele sunt trecute în subconştient şi este urmată o cale indusă.
Numai că fiecare avem o menire şi dacă nu ne urmăm acea chemare, vom sfârşi prin a suferi o viaţă întreagă.
Cum îţi dai seama care sunt talentele/înclinaţiile/tale şi, pe o scară de la 1 la 10, cât consideri că acestea ar trebui transformate într-o profesie?
Delia Popa: Este rolul părinţilor de a observa înclinaţiile copilului, şi al şcolii de a descoperi şi dezvolta aceste înclinaţii. Şi da, înclinaţiile ar fi ideal să fie valorificate într-o viitoare profesie.
Se merge de ani de zile pe sistemul uniformizării educaţiei – dar nu suntem toţi la fel! Gândiţi-vă numai câte tipuri psihologice există. Ele ar trebui tratate diferit. În plus, există o serie de teste psihologice care pot ajuta în descoperirea înclinaţiilor.
Pe lângă asta se poate apela la consilieri în carieră, care au exact acest rol, de a discuta cu copilul, cu părinţii şi de a testa înclinaţiile naturale. Se poate apela la aceştia indiferent de vârsta copilului – şi cu cât mai repede, cu atât mai bine – dar din păcate prea puţini o fac. Cum am zis, ideal ar fi să se transforme 100% aceste înclinaţii în profesie. Atunci meseria nu ar mai fi o corvoadă, ar fi pasiunea dezlănţuită.
Care este principala problema cu care tu consideri că se confruntă piaţă muncii la acest moment?
Delia Popa: În acest moment cred că nu există doar o singură problemă. Aşa cum spuneam anterior, cea mai mare ar fi cea legată de neconcordanţa între meseriile cerute pe piaţă şi meseriile pentru care sunt pregătiţi absolvenţii. Ar fi fost o şansă extraordinară dacă s-ar fi făcut corecţia necesară prin programele europene, dar acest lucru nu a fost prea bine înţeles de cei în drept.
Prin urmare sunt pregătiţi sute de coafori, manichiuriste, bucătari, etc. când piaţa are mare nevoie de lucrători calificaţi în agricultură, strungari, frezori, cusătorese, prelucrători pe maşini cu comandă numerică, etc. E adevărat că e mai uşor să faci un curs ne nivel 1 decât unul de nivel 3, dar banii europeni se vor termina, iar noi vom rămâne cu sute de oameni calificaţi în profesii pe care piaţa nu mai poate să le absoarbă, în timp ce nu vom avea forţă de muncă necesară în alte sectoare.
Păcat de această risipă…
Interviu realizat de Adriana Caranfil