Uneori de-abia avem timp să vedem cât e de frumoasă, de aceea se supără şi dă cu frunzele de pământ mai devreme decât ar trebui.
În faţa ochilor am grămezile de gogoşari, de conopidă şi ardei capia, chipurile obosite ale ţăranilor care speră, măcar acum, să câştige un bănuţ; forfota colorată a pieţelor e ultima strigare a verii care a trecut.
Apar crizantemele, cele mari, pletoase, împărătese; cele mici, aproape nemuritoare, pestriţe şi înghesuite una-n alta, parc-ar vrea să se apere de frigul ce va veni!
Toamna oamenilor mari curge între treburi pe care le fac şi altele ce aşteaptă să fie făcute! Se culeg strugurii, se pune la adăpost porumbul, borcanele mari se umplu cu gogoşari la oţet, cele mici cu zacuscă şi marmeladă de prune, se curăţă şi se dezghioacă, mâinile freamătă şi cămara se umple.
-Tu cum pui ardeii copţi pentru iarnă?
Reţetele, spuse an după an, parcă n-ar fi niciodată destul de bune, mereu e de adăugat ba o lingură de zahăr, ba două boabe de piper. Ne pregătim de iernat, asta-i tot.
Toamna copiilor începe cu descoperirea că au mai crescut un număr la picior, sau chiar două, perechea de pantofi cu care se-ncalţă în prima zi de şcoală e mărturie că vara n-a trecut degeaba.
Toamna lor e mirosul curat de manuale noi, de-abia tipărite, e ghiozdanul cel nou şi stinghereala din prima săptămână de şcoală, când nu ştii cum să intri din nou în vorbă cu colegii crescuţi şi ei în cele trei luni de vacanţă.
Micuţii de grădiniţă plâng când se despart de mama pentru prima dată, îşi iau săculeţul cu jucării şi intră apoi resemnaţi în clasa plină de alţi copilaşi cu ochii umezi.
Toamna e, pentru fiecare dintre noi, diferită: bogată, grăbită, colorată sau melancolică.
Se fac socoteli, se-nchid etape sau se deschid cărări.
Ploi, frig, frunze ruginite, castane care pică cu pocnet sec, grămezi de nuci şi creioane colorate, toamna fiecăruia dintre noi e mereu altfel.
A ta cum e?
Articol scris de Liliana Angheluță