Topul destinaţiilor exotice solicitate de români pentru sezonul de iarnă

Banner Film Experience

oferte-sarbatoriDin ce în ce mai mulţi români aleg destinaţiile exotice, calde, pentru perioada sărbătorilor de iarnă

Potrivit consultanţilor în turism ai touroperatorului Alltur, destinaţiile exotice sunt din ce în ce mai solicitate de către români pentru sezonul de iarnă, inclusiv pentru perioada sărbătorilor.

“Pentru destinaţiile exotice, pentru Crăciun şi Revelion, pachetele trebuie cumpărate până la sfârşitul lunii noiembrie, altfel rişti să nu mai găseşti locuri, decât la tarife foarte mari. În ultimii ani, agenţia noastră a avut în alocaţie, adică locuri pe cursele aeriene cumpărate în avans şi garantate, doar pentru Revelion, între 100 şi 150 locuri pe diverse destinaţii exotice şi nu s-a întâmplat să rămânem cu ele nevândute”, declară Liviu Cîrstea, directorul general Alltur.

Cele mai căutate regiuni sunt Caraibe, Extremul Orient şi Oceanul Indian

Iată care este, din punct de vedere al specialiştilor Alltur, topul destinaţiilor exotice alese de români în sezonul de iarnă:

1.Extremul Orient: Thailanda: Krabi, Phuket, Khao Lak şi Bangkok,  Malaezia: Langkawi şi Kuala Lumpur şi Indonezia: Bali

  1. Caraibe: Republica Dominicană: Punta Cana, Mexic: Cancun şi Riviera Maya, Cuba: Varadero şi Havana.

3.Oceanul Indian: Maldive şi Mauritius, iar mai nou, Zanzibar

Aceste destinaţii sunt căutate pentru plajelele de calitate, pentru peisajele extraordinare şi apa cristalină, pentru facilităţile oferite de hotelieri şi nu în ultimul rând pentru a te „rupe” efectiv de cotidian.

Care este profilul românilor care aleg destinaţii exotice în perioada sărbătorilor de iarnă

Fie că sunt persoane care merg la resorturi de lux  – şi aici vorbim mai mult de persoane cu vârste între 45 şi 55 de ani, dar nu numai, care merg cu întreaga familie – fie că sunt persoane între 35 şi 45 de ani, care îşi doresc pe lângă plajă şi puţină aventură sau vizitarea unor obiective turistice, fie că vorbim de tineri între 30 şi 35 de ani, care merg mai mult pentru distracţie şi plajă, fiecare trebuie să scoată din buzunar cel puţin 1.500 – 2.000 de euro, dar sumele ajung şi la 4000 – 5000 de euro de persoană. Alltur a avut avut şi clienţi care au plătit peste 22.000 de euro / familie de 2 adulţi + 2 copii pentru un pachet de 2 săptămâni în Maldive, la un resort de 6*.

Tarifele includ cazarea cu regimul de masă, diferit de la o destinaţie la alta, transportul cu avionul, taxele de aeroport, precum şi transferurile la hoteluri. La unele hoteluri este inclusă şi cina festivă de Revelion.

Zona Caraibelor şi Mexicul au în general oferte în sistem all inclusive, în timp ce destinaţiile din Asia oferă micul dejun, aici fiind de mare interes luarea cinei în afara hotelului, tarifele fiind accesibile iar oferta foarte variată şi totodată foarte interesantă. În Oceanul Indian se oferă atât mic dejun, cât şi demipensiune, pensiune completă sau chiar all inclusive.

Când este ideal să de facă rezervările pentru perioada sărbătorilor de iarnă

Pentru perioada sărbătorilor de iarnă rezervările încep să se facă încă din vară și anume în iulie-august, de către cei care vor să se asigure că prind cele mai mari reduceri, atât la avion, cât şi la cazare, dar cele mai multe rezervări se înregistrează în octombrie şi noiembrie, când turiştii sunt setaţi mai mult pentru a-şi organiza sărbătorile.

De obicei există reduceri early booking, care scad pe măsură ce ne apropiem de data plecării, iar în luna decembrie, dacă mai sunt locuri, pot apărea chiar şi oferte last minute. Însă nu recomandăm să aşteptaţi aceste oferte, deoarece, în general, la începutul lunii decembrie, nu mai găsim prea multe variante de cazare

Iată câteva variante de tarife pentru destinaţii exotice, în perioada Revelionului:

Thailanda – de la 1.530 euro/sejur 11 nopţi – mic dejun

Singapore – Malaezia – de la 2.125 euro/sejur 11 nopţi – mic dejun

Singapore – Indonezia – de la 1.900 euro/sejur 11 nopţi – mic dejun

Vietnam – de la 1.920 euro/sejur 11 nopţi – mic dejun

Maldive – de la 1.960 euro/sejur 7 nopţi – demipensiune

Mauritius – de la 1.950 euro/sejur 7 nopţi – demipensiune

Cuba – de la 1.795 euro/sejur 7 nopţi – all inclusive

Mexic – de la 1.975 euro/sejur 7 nopţi – all inclusive

Există şi reduceri early booking. Pot fi reduceri de 200 euro/persoană, iar până la 31.10 reducerea este de 150 euro/persoană.

Sursa: Comunicat de Presă Alltur


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × three =