Uneori, iubirile par ziduri!
Iar cei doi, niște războinici care aşteaptă greşelile celuilalt!
Vor să-şi demonstreze că fericirea nu există.
Vor să stea departe de focul care încălzeşte, dar şi arde!
Se tem!
Teamă de abandon, teama de a nu fi răniţi, teama de a nu-şi pierde independența, teama de a părea slabi!
Azi, la o cafenea, am observat un astfel de cuplu: tăcerea lor mă durea. Ar fi vrut poate să-şi spună multe, dar fiecare dintre ei era prea mândru.
Ea era ca ploaia care ne gonise pe toţi în acel adăpost. Mască rece, indiferentă, victorioasă ca o statuie în tăcerea ei, puternică în acea deja singurătate.
O dorise, o căutase, construise un pod şi-l invitase pe el să plece pe acel drum, îl ajutase să devină indiferent ca şi ea.
Măşti născute din teamă.
De ce nu spunem ce avem de spus? De ce ne distrugem singuri relațiile? De ce nu luptăm?
Când a fost ultima dată când ați apreciat verbal și admirat omul cu care împărțiți sentimente, bunuri, patul…
Când?
Încă mai e timp. Relațiile sunt ca niște baterii, trebuie doar să fie încărcate constant. Nu e greu, trebuie doar un pic de atenţie faţă de celălalt şi, mai ales, dăruire de sine necondiţionată. Zdrobirea măştilor de orice fel pentru că în dragoste jocurile nu-s permise.
Iar teama, ducă-se pe pustii!
Tăcerea, mândria, vorbele nerostite, acuzațiile, indiferența, lipsa de implicare, lipsa de apreciere, alegerea rolului de victimă și împovărarea persoanelor iubite ne ucid sufletul!
Tu ce spui când taci?
Articol scris de Madalina Ioana