N-o să încetez niciodată să mă minunez la vederea borgurilor medievale. Într-o ţară ca Italia, plină de monumente, statui, muzee, artă la tot pasul, borgurile sunt, cred, ceea ce fascinează mai mult.
Pentru că reprezintă altceva!
O altă lume, onorând un trecut încă vizibil.
Regiunea Umbria este inima verde a ţării şi aici sunt nenumărate localităţi care, împreună, formează un parc naţional ( S.T.I.N.A) de mare interes antropologic şi nu numai.
Natura sălbatică, păduri întinse şi borguri din piatră atrag nenumăraţi turişti care vor să vadă şi altceva decât ceea ce li se oferă în mod obişnuit.
De altfel, sunt mulţi englezi, germani, olandezi care au cumpărat în zonă case de vacanţă, preferând astfel ca, măcar odată pe an, să-şi liniştească inima!
Allerona, Fabro, Ficulle, Orvieto, Parrano, Todi, San Venanzo şi Monteleone d’Orvieto.
Ultimul are doar 1500 de locuitori şi câteva străzi.
Dar ce străzi!
Pietruite, strâmte, pline de flori, pline de galerii, scări şi ferestre cu perdele brodate cu fir alb.
Există doar un magazin micuţ, o poştă şi o bancă.
Mai există şi un fel de restaurant intim, cu măsuţe de lemn.
În rest, pare a fi ţara pisicilor.
Frumoase, leneşe, se alintă sub soarele zgârcit; ştiu că aici nu e nici un pericol şi că totul are un alt sens.
Borguri încremenite în timp, roţi de lemn, saci cu orz, porţi micuţe şi chei uriaşe, din fier, biserici de 1000 de ani şi, mai ales, linişte.
Din loc în loc răsar parfumuri de mâncare bună, auzi zgomot de farfurii, glasuri de copii şi muzică la vreun aparat.
Vanilie, cârnăciori, verdeţuri coapte-n zor, pâine la cuptorul tuturor, pizza după placul fiecăruia!
Se trăieşte bine!
Minimum necesar de comfort şi maximum de aer curat şi senin!
Plus că, în astfel de comunităţi sunt cu toţii prieteni.
Poate că te simţi mai izolat într-un mare oraş decât aici, unde deschizi uşa-n terasa vecinului şi hrăneşti pisica altuia.
Ah, am văzut şi o raţă care măcăia de zor într-un vechi coteţ de câine!
Ce se poate dori mai mult?
Sănătate, să ne bucurăm de lumea asta minunată!
Articol scris de Liliana Angheluță / foto de Nicola d’Alessio