Ajungem şi la ce spune în titlu, dar mai înainte vreau să amintim una dintre zicalele tradiţionale româneşti, transmise pe cale orală din generaţie în generaţie.
“Facerea de bine e nu ştiu ce de mamă! “
Se rosteşte apăsat, cu rost şi cu seriozitate, ca pe o dovadă de mare înţelepciune, rod al experienţei celor bătrâni.
Copiii, martori la discuţiile dintre cei mari, aud vorbele ”pline de duh” şi, trecând peste partea mai urâtă, nu înţeleg de ce o faptă bună ar trebui să fie pedepsită.
E ca şi cum ai da cuiva însetat o cană cu apă şi ăla-ţi sparge cana-n cap.
Copiii devin rapid oameni mari şi nehotărâţi, neştiind dacă trebuie să acţioneze sau nu când cineva e în dificultate.
Decid rapid că mai bine se fac că nu-s acasă, nu văd, nu aud, nu sună la Poliţie când vecinul îşi snopeşte femeia în bătaie, nu intervin când un bătrân este agresat şi umilit de o gaşcă de nesimţiţi, îşi strâng bine monedele în buzunar când trec prin faţa unui cerşetor şi-şi apleacă ochii în faţa bisericii, a cuvioşenie însoţită de-o cruce mică, nevăzută.
Un alt îndemn tradiţional, transmis şi ăsta din generaţie în generaţie este rostit şi mai apăsat, ca pe un îndemn oarecum ameninţător, adică ori faci aşa ori te ia mama naibii:
“ – Vezi-ţi de borşul tău!”
Cine a fost vreodată pus astfel în gardă se va gândi de trei ori înainte să intervină într-o anumită situaţie.
Se gândeşte că, până la urmă, vecinul beat are tot dreptul să-şi bată femeia, e treaba şi ”borşul” lor, nimeni nu trebuie să se bage în frumoasa familie tot tradiţională.
Şi uite aşa, generaţie după generaţie, dăm din umeri a neputinţă, ne prefacem că nu vedem, ne spunem că nu e treaba noastră, că nimic nu ne interesează din ceea ce fac alţii, că se poate scufunda pământul, câtă vreme nu-i ciorba noastră acolo nu ne băgăm.
Aşa am învăţat, aşa facem.
Articol scris de Liliana Angheluță