E mândru de munca lui şi nu ar schimba-o pentru nimic în lume.
Face parte din echipa de curăţenie a unei fabrici mari, mai mari decât ar fi putut visa vreodată.
Secţiile nenumărate sunt pline de praf, gunoaie de tot felul, hârtii şi pulbere de metal, cartoane şi păianjeni prin colţurile înalte.
Şi-s pline de oameni, mulţi, sute sau chiar mai bine, oameni care-l cheamă de peste tot:
-Simioane, vino-ncoa! Ia vezi că s-a umplut sacul de talaş! Schimbă-l repede!
Simion, bucuros, îşi umflă pieptul şi, cu aer profesional, scoate sacul plin şi pune-n loc altul nou.
Uneori umblă cu peria aia lungă-lungă de şters păianjenii, uitând că porţile interioare au vreo 3 metri înălţime şi peria lui 5; atunci se-mpiedică sau se blochează aşa, uimit, neînţelegând de ce nu reuşeşte să treacă.
Şi oamenii râd de el, fac mişto, îl zăpăcesc de cap şi mai tare. Dar Simion îi iubeşte pe toţi şi orice bătaie de joc de-a lor o interpretează ca pe o dovadă de afecţiune.
Are nevoie. Cam singur pe lume, cam bolnav şi nepriceput, nu reuşeşte să exprime gândurile, puţine, ce-i drept. Ştie însă că e util şi mătură pretutindeni cu spor şi plăcere; când cad frunzele, toamna, sarcina lui cea mai importantă e să cureţe curtea interioară a fabricii.
Atunci se înarmează cu mătura lungă, din crengi aspre, îşi pune la brâu doi saci de gunoi, să fie pregătit, şi munceşte de parcă destinul omenirii ar sta în asta.
Până la urmă… cine ştie? Cine hotărăşte care suflet e mai important şi care nu? Un măturător care-şi face treaba cu chef e mai presus decât un inginer chiulangiu, nu-i aşa?
Cine spune că ăsta nu e un rost pe lume?
De curând s-a închis fabrica.
Oamenii au oftat, s-au preocupat, apoi şi-au adus aminte de Simion:
-Măi, ia vino-ncoace! Ai aflat că de luni nu mai vii la muncă? Ce-o să faci de-acum încolo?
Trist, abătut, băiatul răspunse:
-Îmi iau măturile şi mă duc în parc. N-aţi văzut câtă bogăţie de frunze căzute e acolo? Şi pe alea trebuie să le cureţe cineva, nu-i aşa?
Oamenii au râs amar, apoi au priceput că el are un înger păzitor care-i va scutura mereu copacii-n cale.
Pentru că Simion cel oarecare, un pic prostuţ şi-mpiedicat, are o inimă peste care nu s-au aşezat niciodată gunoaie.
Articol scris de Liliana Angheluță / Sursa foto: Liviu Terinte