Japonezii, se ştie, sunt fantastici, inventează mereu lucruri extraordinare şi au curaj de a visa şi de a-şi transforma visele în realitate.
De curând, cotidianul The Mainichi, cu un tiraj de peste 4 milioane de copii, a devenit un ziar care nu se aruncă, ci se plantează!
Paginile lui sunt impregnate cu seminţe de flori şi iarbă, cititorul poate aşeza ziarul pe pământ sau îl poate rupe, mototoli şi arunca, important e să-l ude pentru ca seminţele să încolţească.
Ideea, extraordinară de altfel, a adus o creştere considerabilă în vânzarea cotidianului, peste jumătate de milion de euro. Nu e vorba însă doar despre asta, ci şi despre sensibilizarea oamenilor în vederea protejării mediului. Într-o lume în care aproape că nu mai privim în jurul nostru, în care nu mai avem timp să privim cerul şi iarba, apare un ziar care înfloreşte!
Japonia depune de multă vreme un efort constant pentru a aduce verdele în casele oamenilor, îngrijirea plantelor e o formă de relaxare, de eliminare a stresului cotidian, dar aduce şi beneficii materiale.
Japonezii își produc plantele în dulapuri
Tot în Japonia s-a dezvoltat foarte mult agricultura hidroponică. Este vorba despre un sistem de cultivare al plantelor fără teren, ci doar cu ajutorul apei în care se găsesc toate substanţele nutritive necesare.
Vechi fabrici abandonate au fost transformate în sere şi succesul nu a întârziat să apară.
La Miyagi, de exemplu, unul dintre oraşele puternic lovite de cutremurul din 2011, una dintre serele hidroponice construite pentru a asigura un mediu fără radiaţii, are o suprafaţă de 2.500 metri pătraţi şi produce peste 10.000 de căpăţâni de salată zilnic.
Metoda de cultivare se aplică şi în gospodării, este extrem de plăcut şi puţin costisitor să produci pătrunjel, mărar, salată şi tot ce doreşti într-un fel de dulap în care cresc plantele respective.
În primul rând, ierburile aromatice pot fi folosite mai des, proaspete, în al doilea rând e, într-adevăr, o activitate relaxantă.
Fotosinteza se realizează la lumina unor lampadine economice, plantele, neavând contact cu pământul, sunt mult mai puţin contaminate iar apa este reciclată, aşa cum se întâmplă şi pe staţiile orbitale.
Sunt semne că omenirea nu se poate despărţi uşor de verdele plantelor, că avem nevoie să semănăm şi să udăm, chiar şi un ziar!
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto: lifegate.com