Între 28 iulie şi 6 august, la Capidava, judeţul Constanţa, se va desfăşura Academia de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction ATLANTYKRON – ediţia 28.
Purtând genericul „Insula viitorului”, Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiţie de 28 de ani şi, potrivit multor invitaţi speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume.
Inedita Academie, organizată în natură şi departe de civilizaţia urbană, are ca scop accesul la cunoaştere al tinerilor şi reuneşte experţi de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel și predau gratuit cursuri tinerilor interesaţi) şi tehnologie de ultimă generaţie, pe o insulă care are mai puţin de 1 km2. Aici se desfăşoară demonstraţii ştiinţifice şi cursuri de artă sau de comunicare aşa cum în nicio şcoală nu se predau, participanţii stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.
Sunt aşteptaţi circa 500 de tineri participanți, lectori, invitaţi şi organizatori din toate zonele ţării. Printre invitaţi, şi-au confirmat prezența personalităţi de marcă din ştiinţă, cultură, artă sau sport din România, SUA, Slovacia şi Italia. Astfel, sunt aşteptaţi să participe şi să susţină cursuri sau prezentări: Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de ştiință, fondator al Programului Atlantykron; Prof. Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie şi în ştiinţe medicale alternative; Prof. Dr. Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie « Carol Davila » din Bucureşti; Dr. Pierre de Hillerin, preşedintele Centrului pentru Dezvoltarea Performanţei Umane; jurnalistul Val Vîlcu; Lucian Boronea – vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi director general Accent Travel & Events; maestrul în artă culinară Petrişor Tănase; Dan Farcaş, scriitor, matematician şi cercetător al fenomenului OZN; Radu Dop, specialist în « medicină critică », membru fondator al Centrului de Studii pentru Ştiinţe de Graniţă şi al Asociaţiei de Telemedicină şi Aplicaţii Spaţiale pentru Sănătate, scriitorul Aurel Cărăşel, Maria Sionionescu, profesor asociat la Institutul Spaţial şi de ştiinţe astronautice din cadrul Agenţiei de Explorare Aerospaţială a Japoniei (JAXA), Dr. Eliot Sorel, Co-Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Psihiatrie, Task Force, Mihaela Muraru-Mândrea, scriitor, preşedintele Centrului pentru Umanism şi Drepturile Omului din România. Invitaţi virtuali, care vor susţine teleconferinţe, sunt: Dumitru Dorin Prunariu, astronaut, primul (şi singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic; cercetătoarea americană Erisa K Stilley (Jet Propulsion Laboratory); Ravi Prakash, inginer JPL NASA, responsabil cu misiunea Curiosity de pe Marte; parlamentarul canadian de origine română Corneliu Chişu; Dr. Florin Munteanu, preşedintele fondator al Centrului pentru Studii Complexe.
„Peste doi ani, Academia Atlantykron va aniversa 30 de ani de existenţă. Aceasta ne obligă să păstrăm tradiţia şi să continuăm evenimentul, care a schimbat în bine destinele a mii de oameni. Zece zile pe an, această insulă reuneşte elite ale României precum şi din întreaga lume. Toată echipa de organizare se implică în mod voluntar în coordonarea acestui eveniment, dar satisfacţiile spirituale sunt enorme. Simt că pe această insulă, unde se desfăşoară Academia, se prefigurează un model de societate civilă a viitorului. În 1989 debarcam pentru prima dată pe insulă, alături de scriitorul şi jurnalistul de ştiinţă Alexandru Mironov şi de scriitorul şi profesorul Aurel Cărăşel, însoţiţi de mai mulţi fani şi scriitori de literatură Science Fiction, şi hotăram să organizăm, an de an, o tabără de creaţie SF. Deşi eram cu toţii iubitori ai anticipaţiei, nici prin gând nu ne trecea că în urma acestei efervescenţe, o pot numi chiar „Egregora”, evenimentul se va transforma în Academie de vară şi va dăinui încă 28 de ani!”, subliniază Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.
Potrivit echipei de organizare a Academiei Atlantykron, oamenii pot proiecta viitorul, cel mai eficient, în mijlocul naturii – natură de care nu trebuie să ne despărţim niciodată. Ca un paradox, semnalul de telefonie mobilă nu este satisfăcător în regiune, în schimb, pe insulă este asigurată conexiune wireless la internet şi sunt sute de device-uri de ultimă oră. Multe evenimente şi idei sunt transmise de la faţa locului pe internet şi, pe de altă parte, în fiecare zi este asigurată comunicarea cu invitaţii virtuali prin intermediul videoconferinţelor.
ATELIERELE ATLANTYKRON 2017
Academia de vară Atlantykron are următoarele secţiuni: Ştiinţă, Cultură, Artă şi Sport.
Iată câteva exemple, structurate pe ateliere:
- ŞTIINŢĂ: Autocunoaştere, dezvoltare personală şi remodelare psihosomatică. Reconectarea creativă cu sinele şi Universul (Instructor: Dr. Teodor Vasile); Astronomie şi astrofizică (coordonatori: Petru Crăciun, dr. fiz., inspector şcolar de fizică, mentor al lotului României pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, membru al Societăţii Ştiintifice Cygnus, Cristian Pîrghie, dr. fiz., directorul Observatorului Astronomic al Universităţii din Suceava, directorul Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică, membru al Societăţii Ştiintifice Cygnus şi Bogdan Bănărescu, membru al Societăţii Ştiintifice Cygnus); Active Bricks – Mindstorms – Jocul ca mod de comunicare şi de dezvoltare personală (lector: Ştefan Neşiu Bedreag); Biology Road: Amazing Science Experiments (coordonatori: Olivia Macovei – profesor biologie, drd. la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, membră a Societăţii Ştiintifice Cygnus , Patricia – Ruxandra Mihai – studentă la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”, Facultatea de Medicină Veterinară, Iaşi, membră a Societăţii Ştiintifice Cygnus); Sisteme de dezvoltare – programare şi electronică (coordonatori: Dan Milici, dr. ing., Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor Suceava, membru al Societăţii Ştiintifice Cygnus, Tudor Andronic, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, membru al Societăţii Ştiintifice Cygnus, finalist ISEF SUA 2016 si ISWEEEP SUA 2017, Raul-Alexandru Hănțăscu, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, membru al Societăţii Ştiintifice Cygnus, finalist ISEF SUA 2016, si ISWEEEP SUA 2017); Comunicaţii Radio (Instructor: Mihai Stanca); Drumul spre noi înşine prin propriocepţie (Coordonator: Pierre Joseph de Hillerin, din partea I.Ș.S și al Centrului pentru Dezvoltarea Performanței Umane);F.A.C.T. – First Aid & CPR Training (Instructor: Dr. Radu Ştefan Berca).
- CULTURĂ: Concursul de proză SF „Atlantykron” susţinut de MasterCard pentru al treilea an consecutiv, Sesiunile de conferinţe susţinute de către către prof. Dr. Teodor Vasile, Cum să-ţi scrii viitorul… şi să-l împlineşti (lector: Constantin D. Pavel, scriitor, directorul editurii Pavcon); Arta scrisului (Instructor junior: Ana Creangă); Poemgate – atelier de creaţie literară – poezie (Proiectul va fi susținut de către membrii Asociației Adsum, reprezentați de Ion Gabriel Pușcă – președinte și Adina Stoicescu – vicepreședinte și voluntari); Când ideile Science Fiction devin realitate (lectori: scriitorul Aurel Cărăşel şi Sorin Repanovici, coordonatorul general al Programului Atlantykron); Păturica rotundă Science Fiction (instructor: Lucian Cristian Oancea).
- ARTĂ: Concursul de arte vizuale „Aurel Manole”; Pictură de şevalet (Lector: prof. Valentin Ionescu, Asistent: Simona Mişea); Brăţările pentru supravieţuire (instructor junior: Noel-Theodora Vasile); De la lumea cristalelor naturale la lumea cristalelor artificiale (instructor junior: Noel-Theodora Vasile), Limbajul artei – creativitate prin formă şi culoare (instructor junior: Noel-Theodora Vasile); Facepainting (Lector: prof. Valentin Ionescu, Asistent: Simona Mişea); Atelier interactiv de fotografie (lector: Adrian Dedu), Atelier pentru creatia măştilor dedicat copiilor – In memoriam Arina Prunariu (instructor junior Cristina Repanovici) .
- SPORT: Arte marţiale – De la Qi-Qong la Ju-Jitsu (Instructor: Prof. Dr. Teodor Vasile), Ce pot să ştiu despre starea muşchilor mei? (Coordonator – Cercetător Științific doctorand Alexandru Nistorescu, lectori – Pierre Joseph de Hillerin și voluntar Simona Stroescu ), Skandenberg, darts, badminton, şah, tir cu arcul, volei.
► De asemenea, programul de conferinţe va fi foarte bogat. 30 de jurnalişti, bloggeri şi agenţi de turism, din România şi din străinătate, veniţi să descopere potenţialul turistic al regiunii Cernavoda în weekend-ul 28-30 iulie, în cadrul „Festivalului Dunării”, eveniment organizat de Innovation Travel şi de Primăria oraşului Cernavoda, vor asista la deschiderea Academiei Atlantykron şi vor participa la o conferinţă dedicată relaţiei dintre individ si comunitate – Oraşul Quantic pentru oameni înţelepţi – dar şi despre dezvoltarea şi promovarea turismului dunărean, care va fi organizată duminică, 30 iulie, începând cu orele 11.00.
► Luni, 31 iulie, ora 11.00, Conferinţa live susţinută de echipa Stinţă şi Tehnică cu titlul „Bine aţi venit în Lumea de mâine”; seara, la ora 22.00, participanţii la Academia Atlantykron vor asista la o conferinţă virtuală „În direct cu NASA” la care sunt invitaţi Erisa Stilley (Hines) şi Ravi Prakash, coordonatori ai misiunii Curiosity, de explorare a planetei Marte. Ei ne vor prezenta, în direct din centrele de coordonare, ultimele noutăţi şi vor răspunde la întrebările participanţilor. Moderatorii teleconferinţei vor fi scriitorul şi jurnalistul de ştiinţă Alexandru Mironov şi coordonatorul programului Atlantykron, Sorin Repanovici.
► Alexandru Mironov va coordona, alături de mulţi alţi invitaţi, şi următoarele conferinţe: „De vorbă cu plantele” (Dr. Florin Munteanu), marti, la ora 11.00, „Fiinţa umană încotro?” (Prof. Univ. Dr. Leon Zăgrean), seara, la ora 22.00, „Primele 1000 de zile de viaţă” (Prof. Univ. Dr. Eliot Sorel), miercuri, ora 11.00, „În căutarea Hipercivilizaţiilor” (scriitorul şi ozenologul Dan Farcaş), miercuri, ora 15.00, „Şcoala de artă culinară” (Petrişor Tănase), sâmbătă, ora 11.00, „Vânătorul de eclipse” (Cătălin Beldea, astronom amator, senior editor la „Ştiinţă şi Tehnică”) şi „Travel & Technology” (Lucian Boronea, vicepreşedinte ANAT şi director general Accent Travel & Events şi Traian Bădulescu, jurnalist, consultant în turism, managing partner Innovation Travel), marţi, ora 17.30.
Vizitează www.atlantykron.org pentru mai multe informaţii despre programul academiei de vară şi lista invitaţilor şi pagina oficială de facebook https://www.facebook.com/Atlantykron. Pe această pagină vă vom ţine la curent zi de zi cu informaţii, articole de presă şi fotografii de la faţa locului.