„Din practică am constatat că există o foarte mare confuzie între artroze și reumatism. Confuzia își are rădăcina în cultura populară când orice durere la nivelul articulațiilor sau de la nivelul sistemului musculo-scheletal era considerată pur și simplu ”reumatism”! ne explică doctorul Gabriel Ștefănescu, ortoped cu peste 15 ani de experiență, ultraspecializat în chirurgie artroscopică, ortopedică și traumatologică și endoprotezare articulară și adaugă:
Ca medic înțeleg natura acestei confuzii. Oamenii pun semnul egal între reumatism și artroza pentru că denumirile și simptomele din aceste specialități – reumatologie și ortopedie – seamănă destul de mult! Tocmai de aceea, este necesar ca atunci când se confruntă cu diverse dureri pacientul să vină la specialistul ortoped sau după caz la reumatolog.
Cum se diagnostichează aceste boli?
Atât artrita cât și artroza se diagnostichează făcându-se mai întâi un examen clinic atent, amănunțit al pacientului, apoi examene imagistice, incluzând radiografii și/sau RMN, analize de sânge pentru a se depista markerii de inflamație sau infecție, analiza lichidului sinovial și dacă este cazul, artroscopie – pentru a putea fi generat un diagnostic de o maximă acuratețe! Care dacă e primit încă de la debutul afecțiunii înseamnă tratament adecvat, specific pentru natura afecțiunii cu care se confruntă pacientul.
Și mai înseamnă ceva și anume creșterea mobilității și a calității vieții pacientului, lucru care în medicină este crucial! – pledează dr. Ștefănescu.
Ce este reumatismul?
Termenul s-a generalizat și nu este atribuit unei afecțiuni specifice, ci unui evantai de afecțiuni care acoperă sute de patologii.
O să amintesc doar câteva, dintre cele mai comune: artrita reumatoidă, o afecțiune inflamatoare sistemică, caracterizată prin durere și tumefacție cu caracter poliarticular; artrita psoriazică, o afecțiune inflamatorie articulară asociată cu psoriazisul; lupus eritematos sistemic, o boală în care sistemul imun al organismului atacă în mod eronat țesuturile sănătoase; artrita infecțioasă cauzată de bacterii, virusuri, fungi; reumatismul abarticular care se traduce ca suferințe ale părților moi ce înconjoară articulațiile, de tipul burselor, tendoanelor, ligamentelor. Tot comună, adică des întâlnită este și guta, o forma de artrită cauzata de excesul de acid uric în sânge, ori fibromialgia o boala caracterizată prin dureri musculoscheletale cronice și lista mai poate continua.
Care sunt factorii de risc pentru artrită?
Atunci când vorbim despre artrită, factorii genetici sunt determinanți!
Ce înseamnă asta? Că ai mai multe șanse să dezvolți boala dacă ai antecedente familiale. Obezitatea este un alt factor declanșator, deoarece pune o presiune suplimentară pe articulații. Artrita apare la persoanele cu vârste înaintate, femeile dezvoltând mai degrabă poliartrita reumatoidă, în timp ce bărbații sunt mai predispuși la gută.
Traumatismele au și ele partea lor de contribuție, știut fiind că accidentele si infecțiile pot deteriora articulațiile și dezvolta artrita.
Ce simptome dă artita?
Dureri articulare, înroșirea pielii din jurul articulației, rigiditatea, tumefierea articulației, limitarea mișcărilor etc.
Cum trebuie înțeleasă artroza?
Așa după cum am mai explicat în repetate rânduri, artroza, căreia noi medicii îi mai spunem și osteoartrita este tot o forma de artrită, dar este cauzată de uzura normală a cartilajului articular!
A se reține că ”normal”, cuvântul pe care l-am folosit mai sus are semnificația că este cauzat de vârstă, de degradarea firească produsă de uzură a cartilajului. Cartilajul este țesutul care permite oaselor și articulațiilor să se miște ușor. Osteoartrita apare mai mult la vârstnici. Deși poate afecta orice articulație din corp, cel mai frecvent se întâlnește la nivelul articulațiilor mâinii, regiunii cervicale, genunchilor (gonartroza) și șoldurilor (coxartroza). În forma avansată, cartilajul poate să dispară complet, ajungându-se la fricțiunea oaselor si remodelarea țesutului osos.
Care sunt simptomele artrozei?
De obicei apar dureri și rigiditatea articulațiilor, sensibilitate în jurul articulațiilor afectate, pocnituri, cracmente în articulație, flexie redusă.
Dacă nu sunt diagnosticate și tratate timpuriu artrozele produc deteriorări majore, cu impact semnificativ sau chiar impotență funcțională, lucru care nu e de dorit!
În cazul artritelor, încă de la începutul bolii există dureri și tumefacții care îi împiedică pe pacienți să facă lucruri simple, cum ar fi să se încheie la cămașă sau să scrie! Fără tratament adecvat administrat imediat, apar leziuni osteoarticulare importante care duc la deformări ireversibile.
Pacienții ne scriu și ne întreabă: unde sunteți de găsit?
Pacienții și toti cei care doresc să primească sfaturi medicale de sănătate mă pot găsi pe pagina mea de facebook dar și pe blogul meu dr.stefanescu.ro. Ambele sunt create pentru a veni în sprijinul pacienților de sferă ortopedică care doresc să trateze afecțiuni ale aparatului locomotor (oase, articulaţii, tendoane, muşchi, nervi, etc) dar și a adulților sănătoși sau a tinerilor sportivi interesați de prevenție.
Pacienții care doresc consultație/diagnostic dar și cei care doresc o evaluare a stării de sănătate ortopedică, se pot programa la 0726.282.654. Programul meu de lucru este următorul:
- Spitalul Medicover București, luni / miercuri / joi între 8-13 și marți / vineri între 15-20
- Regina Maria București – Policlinica Băneasa, luni / miercuri între 14-20 și vineri între 8-14
Interviu realizat de Adriana Caranfil