”Am colindat în peste 100 de țări de-a lungul vieții, dar nicăieri în lume nu există un preparat care să fie identic cu ciorba românească! Noi avem aici o comoară culinară despre ale cărei calități trebuie să ne aducem mai des aminte – recomandă Ștefan Manea, omul în viață cu cele mai multe invenții din Europa și din lume.
Există un preparat care n-ar trebui să ne lipsească din dietă? Da, acesta este ciorba!
Multe persoane care vor să mănânce gustos dar și sănătos, mă întreabă dacă există un preparat care n-ar trebui să le lipsească din dietă.
Această întrebare îmi stârnește întotdeauna nostalgii și mă trimite automat cu zeci de ani în urmă, către ciorbele copilăriei mele, acelea care miroseau de nu trebuia să te invite părinții de două ori la masă, cele cu care ne-am făcut mari și sănătoși.
Erau ciorbele de ștevie, urzici, fasole verde sau boabe, de salată, varză murată sau roșii, adică cele pe care le mâncam în timpul săptămânii. Duminica și de sărbători aveam ciorbe de carne – pui, cocoș, vită, porc, pește – iar uneori, foarte rar ce-i drept, ciorbe care ne mergeau drept la suflet: de perișoare, burtă, rasol, rădăuțeană, etc.
De ce recomand cu atâta căldură ciorba?
Pentru că este cea mai echilibrată mâncare românească având de toate: o cantitate importantă de lichid, deci este hidratantă, o cantitate ridicată de legume, pe care nu le-am consuma în mod obișnuit în stare crudă și multe vitamine și minerale datorită verdețurilor care se folosesc pentru a-i da gustul.
Ciorbele de zarzavat purifică organismul accelerând tranzitul intestinal, cele de legume au un conținut mic în grăsimi și glucide și sunt bogate în fibre, ciorbele de pasăre sunt pur și simplu medicament în stările gripale, răceli și pneumonii pentru că au cantități mari de acetilcolină, cele de carne sunt hrănitoare și reparatoare deoarece sunt bogate în proteine și lista poate continua la nesfârșit explică interlocutorul nostru.
Ciorbele pot fi ușor diferite de la o regiune la alta a țării, dar în general sunt făcute după același tipar gastronomic. Regretul meu este că în ziua de azi tinerii o cam ignoră. Mâncarea de tip fast food cumpărată în drum spre serviciu sau școală a înlocuit mâncarea gătită în casă, deși timpul petrecut în bucătărie gătind este cea mai bună investiție în sănătate pe care poți s-o faci! – subliniază acesta.
Mi-aș dori ca ”demodata” ciorbă să se reîntoarcă pe mesele tuturor românilor, mai ales ale orășenilor și să existe obiceiul de a se da acest preparat la cel puțin una dintre mesele zilei.
Câteva sfaturi pentru ciorbe sănătoase
- Recomand să se folosească turmericul în orice mâncare gătită, deci și în ciorbe, pentru certele lui calități antiinflamatoare și antitumorale și pentru aspectul minunat pe care-l dă mâncărurilor;
- Frunzele verzi gen spanac, varză kale, frunze de salată, năsturel, iarbă grasă, lobodă, urzici se pun tocate, după ce ciorba este gata, exact în momentul în care ai închis aragazul. În acest mod ele practic infuzează preparatul și lasă în zeamă tot ce au mai valoros;
- Pătrunjelul, mărarul, leușteanul se adaugă în farfurie la momentul servirii;
- Acrirea ciorbelor să se facă folosindu-se borșul făcut în casă, zeama de corcodușe, zeama de aguridă și dacă n-avem nimic din toate acestea, lămâia. Preparatul se va îmbogăți cu vitamina C, care dacă ar fi luată constant odată la patru ore te va ajuta să te menții permanent sănătos atât din punct de vedere fizic cât și psihic așa cum am explicat în interviurile precedente.”
Află despre importanța vitaminei C din interviul acordat de cercetător Ștefan Manea De ce trebuie să iei vitamina C din 4 în 4 ore, publicată pe site-ul AQUI AHORA aici și despre turmeric din articolul publicat aici.
Interviu realizat de Andrada Dumitrache