Această afirmație a fost făcută într-o emisiune televizată de data recentă de către Gabriel Ștefănescu, medic cu competențe în chirurgie artroscopică, ortopedică și traumatologică.
Afirmația m-a intrigat, așa că i-am solicitat un interviu domnului doctor Gabriel Ștefănescu, cu rugamintea de a crea contextul în care această afimație să poată fi înțeleasă corect.
Mai jos interviul realizat.
”C-o artroză, toți suntem datori!”. Sună înspăimântător! Adică toți vom face artroză, indiferent ce?
Pentru mine este o afirmație plină de speranță…
Cum așa?
Să mă explic. Am o veste bună care nu mai e un secret pentru nimeni: în ultimul secol a crescut atât de mult speranța de viață, încât practic mai trăim cel puțin încă o viață în raport cu strămoșii noștri. Longevitatea este în creștere peste tot pe planetă. În Anglia, ca să iau doar un exemplu, speranța de viață a crescut de la 49 la 75 de ani pentru bărbați, iar la femei, de la 52 la 80 de ani.
În numai un secol!
Vestea bună pe care am dorit, de fapt, s-o dau oamenilor, este aceea că grație realizărilor economice, științifice și nu în ultimul rând medicale, trăim mai mult, mai bine, cu mai mult confort personal. Avem vieți mai lungi, e adevărat, dar există și o consecință asociată acestui beneficiu: dobândim mai multe afecțiuni de-a lungul vieții, în special degenerative și de uzură, ceea ce, de altfel, e complet normal!
Din fericire, medicina face progrese extrordinare așa că la vârste la care acum un secol se murea ” de bătrânețe” oamenii sunt în plină putere. Astăzi nu mai este un fapt extraordinar ca o femeie să dea naștere la 40 de ani și nu mai miră pe nimeni numărul în creștere semnificativă a centenarilor de pe Pământ.
În acest context trebuie înțeleasă afirmația ”c-o artroză toți suntem datori!”, și anume că dacă trăim suficient de mult, la un moment dat o să dobândim și una sau mai multe afecțiuni de uzură, artroza fiind una dintre ele.
Deci aceasta este cheia în care trebuie înțeleasă afirmația dvs.?
Da. Eu vorbesc despre o iminență, care având în vedere progresele făcute în domeniul ortopediei modern, poate fi trăită cu mult mai mult confort decât a fost vreodată.
Dar ce este artroza?
Artroza este un domeniu patologic foarte vast. Ne-ar trebui multe zile și mulți termeni de specialitate pentru a o descrie în totalitatea sa. Dar, așa cum procedez de obicei atunci când este vorba despre informarea cititorilor, ne vom opri doar la câteva caracteristici ale sale, așa încât să poată fi recunoscută de la primele simptome și adresată specialistului.
Afecțiunea este cauzată de uzura cartilajului articular, acel țesut care acoperă capetele oaselor și care ajută la mișcarea articulațiilor. Când există o uzură avansată, cartilajul poate chiar să dispară complet. Este momentul în care apare frecarea ”os pe os”, ceea ce duce chiar și la remodelarea țesutului osos.
Artroza apare brusc?
Nu. Este o afecțiune progresivă care apare în urma degradării treptate a cartilajului articulațiilor. La rândul său cartilajul este un țesut, viu, fără vase de sânge și nervi, alunecos, care permite mișcarea lină a articulațiilor. Lui îi datoram atenuarea forțelor de frecare și amortizarea șocurilor pe care le resimt articulațiile noastre la tot pasul.
Artroza apare la ORICE articulație?
Întrebarea e interesantă și răspunsul este da. Uzura este generală, apare la ORICE articulație, așa cum bine ați accentuat dvs.. Dar sunt mai dureroase și mai evidente încă de la debut, la articulațiile care sunt mai expuse solicitărilor, așa cum sunt articulațiile mari – ale șoldului (coxartroza) sau ale genunchilor (gonartroza).
Destul de des o regăsim și la nivelul articulațiilor mâinii, unde dă deformări și bineînțeles durere, și al regiunii cervicale, unde de asemenea dă dureri mari.
Deci artroza apare la bătrânețe?
Deși se consideră că artroza este o afecțiune de uzură, care apare odată cu înaintarea în vârstă, în realitate boala se poate produce la orice vârstă, chiar dacă debutează mai frecvent după 50 de ani. O întâlnim mai ales în rândul femeilor, unde se pare că este potențată de constelația hormonală specifică.
Ce trebuie să facem când simțim dureri de articulații?
Să nu le ignorăm, ar fi înțelept. Pentru că afecțiunea este progresivă și nu trebuie lăsată în afara controlului medical.
Cu cât pacientul ajunge mai repede la specialist, cu atât va primi un diagnostic mai rapid și apoi un tratament care să țină cont de tot contextul medical al pacientului.
Trebuie să știți că artroza dă dureri mari, adesea insuportabile, iar tratamentul adecvat îmbunătățește calitatea vieții. Ea cuprinde 4medic stadii, unde stadiul 0 înseamnă articulație normală, iar stadiul 4, artroza severă
Dar afecțiunea poate fi stabilizată înainte să ajungă la ultimul stadiu.
La ce factori de risc trebuie să fim atenți?
Artroza apare de obicei în urma acțiunii mai multor factori de risc. În primul rând vârsta înaintată, așa cum am arătat mai sus și sexul femeiesc. La care se adaugă obezitatea, care aduce un stres articulațiilor șoldurilor și genunchilor și inflamație în interiorul și în jurul articulațiilor.
Printre factorii de risc mai sunt și accidentările în contextul practicării unui sport, mișcările repetitive sau unele boli metabolice, printre care diabetul și hemocromatoza.
Artroza poate fi tratată conservator?
Da, și asta e și de dorit mai ales în stadiile timpurii. Prima recomandare este de a se practica terapii fizice, scăderea în greutate, un protocol de exerciții fizice adecvate. Mai apoi kinetoterapie, cu exerciții izotonice, izokinetice, posturale sau de întindere, care cresc capacitatea musculaturii și a tendoanelor de a absorbi presiunea. Făcute de timpuriu, în mod regulat, pot stopa evoluția leziunilor.
Tratamentele chirurgicale sunt mai eficiente?
Dacă cele conservatoare nu ajută, se fac infiltrații cu corticosteroizi care ajută la reducerea durerii. Apoi infiltrații cu acid hialuronic, care au rol de lubrifiere și ameliorează durerea.
În cazurile mai serioase se indică osteotomia, procedură care presupune o realiniere osoasă, care are ca rezultat redistribuirea normală a greutății pe suprafața articulară. La nevoie specialistul va indica protezarea articulației afectate grav.
Unde vă pot găsi pacienții pentru evaluare/diagnostic/tratament/intervenție chirurgicală?
Pacienții se pot programa la numărul de telefon 0726 282 654.
Interviu realizat de Adriana Caranfil