Adică mândri şi cu ochii-n zare!
Numai că ăia mândri nu-s neapărat cei mai buni, iar cei buni nu se fac văzuţi pentru că-şi văd de treburile lor şi nu se remarcă.
Să vă povestesc ce-am văzut la Bruxelles în scurta mea vizită de pace şi prietenie între popoare.
Voiam să vizitez Bruge, un oraş – perlă, dar Bruge nu are aeroport şi am făcut cartierul general la Bruxelles, ocazie cu care am descoperit ce fac românii noştri. Ce să facă? Bine fac, mai ales şmecherii tineri, plini de bani şi de figuri, îmbrăcaţi cu pantaloni strâmţi, la modă adică, fără griji şi cu ochii după furat.
Îi simţi, îi vezi, te ţii departe şi stai atent.
Într-un local, chelnerul a întrebat oarecum îngrijorat o cunoştinţă aşezată la o masă:
- Unde ţi-e geanta?
Se vede că era o geantă importantă, cu documente sau altceva, omul o ţinea legată cu un lănţişor lung de încheietura mâinii. Unele dintre țigăncile noastre – să ne trăiască! – îmbrăcate în fustele lor colorate, cerşesc pe la toate colţurile de străzi centrale. Aşezate pe jos, pe cartoane, cu copilaşi în braţe, primesc euro de la mulţimea de turişti impresionată de dramele lor personale.
Acolo stau ziua, acolo dorm noaptea, unele chiar în familie, le răsar bărbaţii seara de pe unde-au fost ziua, aşează cartoanele frumos, au şi pături şi dorm în centrul oraşului, printre prăvălii de ciocolată fină şi magazine de lux. Noroc că-s multe galerii comerciale acoperite în oraş, pot dormi afară fără teamă de ploaie.
Centrul din Bruxelles are vreo trei – patru străzi pline de restaurante şi baruri, se mănâncă şi se bea în toate limbile pământului, zic asta pentru că vezi restaurant danez, italian, grec etc
Pe acolo vezi cântăreţii ambulanţi, cu un acordeon sau o vioară cântă pe lângă mesele scoase afară, pe trotuar. Şi cântă bine mulţi dintre ei, nu zic nu, adună bani frumoşi la urmă.
Cel mai mult mi-a plăcut un grup de patru cântăreţi oarecum în vârstă, cu părul alb şi alură de vechi cântăreţi de jazz. Dacă n-ar fi dat un “Trandafir de la Moldova ”instrumental la urmă nu mi-aş fi dat seama că-s români. Ei nu dorm în drum, câştigă bine, plătesc chirii şi se consideră integraţi. Aveau talent! Dar am auzit vreo 10 cântăreţi români în două zile şi majoritatea zdrăngăneau ascuţit aerul, de-ţi venea să ceri protecţie la Parlamentul European.
Românii harnici şi cuminţi există, da, sunt mulţi şi nevăzuţi.
Am dat de două tinere la un magazin cu dulciuri, pregătesc un fel de napolitane acolo, le pun la încălzit pe o plită, apoi le garnisesc cu creme sau îngheţată, după voia clientului. Ei bine, una dintre ele freca plita aia s-o cureţe cu atâta îndârjire şi atenţie că se vedeau muşchii încordaţi la maxim.
Era cald acolo înăuntru şi m-am gândit că numai un emigrant poate face munca asta…Numai bine ce le-am auzit vorbind româneşte între ele.
Bucuroase de întâlnire mi-au spus doar că muncesc mult, plătesc chirie mare, dar că sunt mulţumite, sunt respectate pentru munca lor şi consideră că banii câştigaţi reflectă truda lor.
- Nu ca-n ţară, că munceşti până noaptea pentru 400 euro şi n-ai cum să trăieşti cu ei! Aici măcar trăim omeneşte.
”Cu căciulile pe frunte” am împânzit Europa. Unii pe cartoane, la cerşit, alţii, majoritatea, la munci grele, dar mândri toţi.
De ce n-om fi stat noi în curbura Carpaţilor?
Că parcă aşa spune cântecul…
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto: Nicola D’alessio