Așa mi-a spus Maricica.
E bunică pe net…
A muncit în Italia mulți ani, și-a reparat casa, și-a ajutat copiii, i-a ținut la școli, le-a făcut nunți și le-a cumpărat ce le trebuia pentru începuturi de drum.
Nu s-a dat în lături din fața problemelor, și-a suflecat mânecile și a muncit cât trei.
S-a întors acasă după mulți ani pentru că mama ei avea nevoie de îngrijire, nu mai putea să stea singură la bătrânețe.
S-a întors acasă la timp să-și vadă copiii plecând la rândul lor: una în Austria și alta în Belgia.
”Au plecat ele și m-am întors eu!”
Două fete are, au plecat cu bărbații și copiii lor, muncesc prin alte țări, au înscris copiii la școală, sunt bine, nu le lipsește nimic.
”Sunt bunică pe web! De ce-oi fi plecat eu din Italia? Nu mai bine o aduceam pe mama la mine?”
Mi-a spus că-i pare rău, că-i este foarte greu, a luat-o din nou de la capăt cu noroaiele de pe strada ei, a început să suporte iar privirile nesimțite ale bețivanilor din sat, s-a izbit din nou de sistemul plin de bădărani și lipsuri.
”Nu mai pot trăi rău odată ce știu că se poate și altfel. Și nu e vorba de bani, mă descurc eu cu mama, dar e vorba de restul, n-avem autobuze, n-avem dispensar, n-avem de nici unele, oamenii vorbesc răstit, se-mbată unii și-și pleznesc nevestele în plină stradă, parc-aș trăi într-o mocirlă.”
Și mi-a mai spus:
”Multă lume vine în țară cu gând să rămână, când dau cu nasul de aceleași greutăți pleacă înapoi, acum e simplu, știu limba țărilor unde au lucrat, se descurcă altfel. Voi pleca și eu când mama n-o să mai fie. Nu vreau să-mbătrânesc aici.”
Așa mi-a spus Maricica, așa vă spun.
Adaug doar că într-adevăr, am cunoscut în ultimul timp mulți diasporeni care nu mai vor să se-ntoarcă în țară.
Au așteptat prea mult să se schimbe ceva.
Între timp s-au obișnuit pe acolo pe unde sunt, au prieteni, au cumpărat case și-și văd de viața lor în liniște.
România are timp să se facă bine.
Dar timpul ei e lung. Istoric…
Al nostru nu.
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto – agora.md