E drept că suntem obișnuiți cu ce ne-a pus mama în farfurie de mici, că tradițiile culinare se păstrează și se respectă, că încercăm să mâncăm sănătos și diversificat.
La fel de drept este însă că încercăm, atunci când suntem în călătorii, să gustăm din mâncărurile tradiționale ale locului, tocmai pentru a cunoaște mai bine țara respectivă.
Anumite feluri de mâncare sunt, însă, greu de înghițit. La propriu.
Iată unele dintre ele:
- ciorba din sânge de porc – specialitate din Taiwan ( sângele de porc este folosit în gastronomia multor popoare, se adaugă în salamuri sau cârnați, în Italia este chiar o prăjitură în aluatul căreia se adaugă sânge, dar puțin, mai mult pentru culoare; în cazul ciorbei… vă închipuiți singuri procentul;
- snake-wine – se prepară în Vietnam, este un vin obținut din fermentarea orezului; dar în aceleași sticle se înghesuie șerpi, scorpioni, orice lighioană veninoasă, astfel încât vinul obținut are calități – spun ei – terapeutice. Nu negăm pentru că nu am încercat și nu o vom face.
- caracatiță vie – se aduce frumos la masă, încă vie, se taie în fața consumatorilor care o consumă așa, crudă, în timp ce încă se mai zvârcolește în farfurie. În cazuri mai delicate se aduc la masă doar bucăți, tentaculele încă încearcă să se prindă de ceva.
- creier de maimuță – poate că n-ar fi cine știe ce, noi consumăm creier de vițel, de porc. Numai că în China sunt restaurante tradiționale unde se aduce maimuța la masă, vie, cu capul prins într-un mecanism asemănător celor de tortură din Evul Mediu. Nu vă spun mai departe…
- tot în China este faimos ”oul de o sută de ani”. Se vede că cineva înfometat rău ar fi găsit un astfel de ou și a fost prea mulțumit. Culoarea de sub coajă este un fel de gri murdar. Ouăle sunt lăsate pur și simplu săptămâni sau chiar luni. Cu alte cuvinte, cu cât este mai vechi, cu atât mai bine. Detaliu: sunt ouă de rață. Nu că ar conta pentru noi.
- după mâncărurile de mai sus, bieții greieri prăjiți sau lăcuste crocante par bunătăți, nu-i așa? Se consumă ca delicatesă în multe țări din America Latină, dar și în Africa. În Europa au început să apară și crescătorii de greieri. Important pentru noi e să fie măcar prăjiți.
Lista ciudățeniilor poate continua de exemplu marmotă îngropată în pământ, ținută nu știu câte săptămâni și consumată friptă după tot acel timp, rechin lăsat să se marineze singur în grote lângă ocean…Lumea e plină de curiozități culinare, care de care mai plăcute pentru unii.
Noi trebuie să fim doar atenți la meniu, să nu cerem să ni se aducă ”ceva tradițional” dacă suntem într-o țară exotică și suntem rezervați cu privire la mâncărurile de acest fel, că nu se știe cu ce ne trezim în farfurie.
Eu, de pildă, când nu înțeleg felurile de mâncare, caut cartofi prăjiți sau salate și am rezolvat problema.
De caracatițe vii nu vreau s-aud.
Articol scris de Iuliana Zamfir