Procurarea hranei este, cu siguranţă, îndeletnicirea oamenilor încă de la începutul veacurilor şi, treptat, datorită unor împrejurări favorabile, majoritatea popoarelor au ales anumite alimente ca fiind purtătoare de noroc.
Nu lipsesc de la mesele festive şi, consumate de-a lungul anului, au acelaşi efect: stârnesc cel puţin gânduri pozitive şi speranţa că problemele personale se vor rezolva curând.
Oamenii au luat în considerare forma alimentelor şi culoarea lor, dar şi senzaţia de saţietate pe care o oferă, egală cu un sentiment de împlinire generală.
Carnea de porc – semn de bunăstare
De exemplu, spaniolii consideră că strugurii poartă noroc, în noaptea dintre ani mănâncă 12 boabe, aferente celor 12 luni ale anului. Acest obicei s-a extins şi în Portugalia, Italia şi alte ţări învecinate, astfel încât strugurii au devenit nelipsiţi de pe mesele de sărbătoare şi nu numai.
Majoritatea popoarelor consideră ca semn de bunăstare carnea de porc, datorită senzaţiei de saţietate pe care o oferă.
Nici peştele nu e de lepădat, dimpotrivă, se recomandă ca peştele să fie servit întreg, simbol al forţei cu care înfruntă apele.
În China se consumă noodles, tăiţei fini şi lungi, pastele lungi sunt asociate, în general, cu longevitatea. Tot în cultura gastronomică chinezească, usturoiul reprezintă sănătate şi ananasul, noroc.
Mandarinele, portocalele, caisele sunt şi ele purtătoare ale bunăstării, datorită formei rotunde care duce cu gândul la soare şi la fertilitate.
Mexicanii consideră că fasolea neagră aduce prosperitate, acelaşi efect l-ar avea şi lintea, nelipsită de pe mesele Italiei sau ale Germaniei.
Forma acestor legume duce cu gândul la monedele atât de trebuincioase, aşa că gospodinele pregătesc fasole şi linte gândind la vremuri mai bune.
Varza, printre primele plante cultivate de om, nu lipseşte din farfurii la mesele festive, culoarea şi forma ei sunt, în mod de netăgăduit, destinate a aduce noroc.
Oamenii şi-au format, de-a lungul timpului, obiceiuri culinare despre care cred că ar avea o putere asupra vieţii lor.
Aceste alimente sunt totodată importante pentru sănătatea organismului pe lângă faptul că marchează o cultură gastronomică a bunăstării.
Articol scris de Iuliana Zamfir