Lucrează în Italia de 12 ani.
Şi-a crescut copilul de departe, şi-a reparat casa, a avut grijă să nu le lipsească nimic nici părinţilor, a mers acasă în fiecare an, în august, bineînţeles.
Uneori îşi lua o vacanţă mai lungă, să se odihnească, să simtă că e acasă, alteori dădea o fugă la copil şi-n primăvară, numai cu gândul la el a trăit şi-a răbdat.
Acum nu mai poate, gata, s-a săturat, copilul e mărişor, probleme încă sunt de rezolvat, mereu e ceva de făcut, de schimbat tabla la casă, de schimbat podeaua sau de reparat baia, dar nu mai poate.
I s-a acrit de străinătate şi vrea acasă.
De tot.
Are intenţia să-şi caute un loc de muncă şi să rămână în ţară, ştie cum se trăieşte acolo, doar de asta a plecat, dar:
- Să ştiu de bine că mănânc pâine goală cu ceai seara şi tot nu mai plec!
Bănuiesc că nu-i va fi uşor să suporte sărăcia care o va ajunge la un moment dat, dar ştiu că are forţa de a rezista la multe, de asta a şi făcut faţă atât de mult timp în afara ţării. Problema e alta: copilul o vrea acasă de tot?
Obişnuit cu libertatea oarecum, cu faptul că mama îl controlează, da, dar la telefon poţi, în definitiv, să nu răspunzi imediat, să te prefaci că nu ai auzit etc, copilul pentru care s-a sacrificat nu prea zâmbeşte la auzul veştii că mama va rămâne acasă.
Ştie că atunci când venea în vacanţă începea să pună reguli şi să-i ţină morală, ba se alegea chiar cu ţipete şi mustrări severe.
Cine-i mama asta de-şi permite? Tocmai ea care a stat departe ca şi cum nu i-ar fi păsat!
Ea care trimitea pachete cu jucării când era mic şi cu haine frumoase când a crescut, ea, care trimitea săptămânal bani de buzunar şi lunar bani pentru toate cumpărăturile casei, cum să-şi permită să ridice vocea?
Din punctul de vedere al copilului, mama trebuie să stea departe, să muncească, de aia-i mamă, nu să-l bată la cap cu sfaturi şi să-l oblige să fie cuminte.
Mama e iubită, dar e nepoftită.
Cine-i dă voie să strice echilibrul care s-a format între timp? Mama trebuie să se vadă pe skype şi atât, cel mult de două ori pe an, când vine cu daruri şi cu bani în buzunar…
Articol scris de Liliana Angheluță