Acum vreo 30 de ani, frate-meu se apropia de terminarea liceului.
Era bun la matematică, participa la olimpiade, rezolva din plăcere exerciţii din culegeri, era de la sine înţeles că va da la facultate.
Taică-meu îl şi vedea inginer.
El tăcea.
Până-ntr-o zi când, imediat după bacalaureat, a spus că el nu vrea să meargă la facultate, că preferă să fie independent, să-nceapă repede să muncească în fabrică. Ieşea din liceu cu o calificare de electrician.
Taică-meu a înlemnit, visul lui de a-l vedea inginer se ruină într-o secundă, aşa că i-a spus sec:
- Dacă vrei să fii independent şi să trăieşti din banii tăi, îţi iei lucrurile şi pleci imediat. Câtă vreme stai sub acoperişul meu, faci ceea ce spun eu!
Frate-meu n-a stat pe gânduri, şi-a pus într-o traistă trei bluze şi nu mai ştiu ce, a plecat fără să se uite înapoi. A stat pe la prieteni o perioadă, s-a angajat imediat în fabrică, a găsit o cameră cu chirie şi şi-a început viaţa de adult printre lacrimile mamei.
Apoi a avansat, a plecat din oraş, a fost numit electrician şef, făcea cursuri de pregătire profesională şi câştiga mai bine decât un inginer. Lucra în schimburi, avea şi spor pentru condiţii grele de muncă şi se descurca destul de bine.
Acum, după atâţia ani, absolvenţii de facultate ies pe bandă rulantă. Prea mulţi fără chef şi fără viitor. Studiază marketing, iau diploma şi pleacă-n Anglia, la şoferie sau să spele vase-ntr-un restaurant. Învaţă legile chimiei şi muncesc ca barman în Italia, dar asta după alţi ani de suferinţă şi umilinţe, că nicăieri nu te ia la muncă dacă nu ştii bine limba şi rosturile.
Unii au chemare, au talent, le place să-nveţe, sunt curioşi să afle şi vor să-şi facă o meserie bună din ce le place mai mult. Majoritatea sunt însă împinşi de la spate de părinţi sau chiar de societatea întreagă. Pare a fi de la sine înţeles că fără facultate nu ai destul succes în viaţă.
Universităţile private deschid drumul tuturor, chiar şi acelor tineri mai puţin înclinaţi spre studiu, se intră uşor, se studiază puţin şi se trezesc, la sfârşit, că au 24 de ani şi habar nu au de nimic.
Diploma le foloseşte prea puţin, ori se angajează printr-un magazin, ori emigrează.
Şi-atunci de ce să piardă ani din viaţă?
Vorba unei vecine când a aflat că un nepot de-al ei se ducea, fără chef, la psihologie:
– Nu mai bine se făcea colo, tâmplar? Că n-are cine să repare scaunele, învăţa meserie şi-şi deschidea el un atelier dacă era bun. Ăştia vor muri de foame cu diploma-n mână, vom trăi şi-om vedea!
Articol scris de Liliana Angheluță