…diploma pe care o ai e recunoscută în ţara în care vrei să pleci.
Îţi imaginezi că totul e roz în afară şi că te aşteaptă o lume întreagă să pui în aplicare ceea ce ai învăţat să faci?
Nici gând…!
Ţările din Uniunea Europeană au libertatea de a decide asupra propriului sistem de învăţământ şi majoritatea diplomelor noastre nu sunt recunoscute. Absolvenţii unui liceu tehnic vor descoperi că pot figura, de fapt, doar cu opt clase terminate, iar cei de universitate vor trebui să lupte din greu cu birocraţia pentru a-şi echivala diplomele.
Franţa şi Spania sunt printre ţările europene care au semnat acorduri cu România pentru echivalarea diplomelor.
Dar Italia, Germania şi alte ţări nu le iau în considerare.
Să presupunem că un tânăr inginer, cu vreo doi ani de experienţă în ţară, vrea să emigreze din motive economice. Odată ajuns “dincolo” se repede să trimită CV-uri la anunţurile pe care le găseşte. Va fi contactat, va depune actele şi i se va spune că nu poate fi angajat pe post pentru că diploma nu e valabilă.
Ce trebuie să facă în acel caz?
Se va contacta autoritatea locală pentru învăţământ şi va fi îndrumat să facă un curs de licenţă în acea ţară, să demonstreze că programa şcolară terminată a fost efectiv identică cu a lor. Practic, dacă el a făcut la facultate 80 de ore de chimie şi facultatea din ţara respectivă are în program 120, va trebui să facă nişte ore la acea facultate şi să dea un test.
Greu. Foarte greu!
Tocmai de aceea multe profesoare care se află în Italia muncesc făcând curăţenie, mulţi ingineri români lucrează ca grădinari. Echivalarea diplomelor cere nervi zdraveni, timp şi bani, bani pentru că trebuie făcute o seamă de drumuri în ţară şi înapoi sau prin capitalele ţărilor respective, urmează să fie traduse şi autentificate toată hârţogăraia.
Complicat, oamenii nu pleacă de bine, aşa că se aruncă rapid în orice loc de muncă, chiar dacă nu e la înălţimea pregătirii lor. Au terminat finanţe – bănci şi lucrează ca şoferi, au învăţat psihologie şi lucrează ca baby-sitter.
Bun şi aşa pentru că reuşesc oricum să trăiască decent. Dar e bine ca cei care pleacă să ştie dinainte toate aceste lucruri, să se informeze din timp asupra echivalării diplomelor într-o anumită ţară şi, eventual, să plece cu toată documentaţia pregătită.
Articol scris de Liliana Angheluță