Anumite locuri ne sunt alături toată viaţa. Ne rămân amintiri, parfumuri, culori şi râsete fără grija lacrimei de mâine. Le revedem uneori, adăugând senzaţii noi peste cele deja existente.
Parcul Cişmigiu ne aparţine, face parte din noi aşa cum făcea parte şi din viaţa bunicilor noştri.
Totul a-nceput de la o cişmea amplasată în zonă la porunca domnitorului Alexandru Ipsilanti. Era anul 1779! În scurt timp s-a format o baltă în care putrezeau frunzele şi-n jurul căreia se adunau ţânţarii. Mai târziu, pentru a elimina nămolul şi mirosul urât, generalul Kiseleff a ordonat secarea bălţii şi transformarea locului în grădină publică. Aşa au început lucrările de amenajare, au fost chemaţi maeştri grădinari, au fost plantaţi arbori minunaţi – platani, magnolii, pini. Aleile parcului au fost stabilite de către paşii oamenilor, apoi au fost pietruite. La final, în 1854, Cişmigiu era loc de promenadă al bucureştenilor şi nu numai. Doamne care voiau să-şi etaleze farmecele, îndrăgostiţii sau doar iubitori de linişte străbăteau aleile parcului.
Ulterior, au fost create lacuri şi au fost aduşi peştişori, raţe, lebede albe şi negre. Au trecut mai bine de 150 de ani. Acum, Cişmigiu e un fel de vacanţă, un loc în care poţi să-ţi petreci după amiezi răcoroase în miezul unui oraş care freamătă. Ce poţi face?! Pentru copii e totul clar, sunt locuri amenajate cu leagăne, topogane, fel de fel de gărgăriţe sau căluţi care se-nvârt spre bucuria tuturor.
Poţi admira lebedele, poţi vâsli, conducând încet o barcă pe lac, poţi juca şah sau table pentru că sunt destule mese pentru pasionaţi, te poţi plimba cu bicicleta sau cu patinele cu rotile, poţi face gimnastică pe aparatele pentru adulţi… Poţi citi o carte la umbra unei sălcii, poţi să mănânci floricele sau să bei o băutură răcoritoare…Restaurantul din mijlocul parcului are vederea spre lac şi mâncarea-i numai bună, terasele sunt pline de oameni care se-ntâlnesc aşa, liniştiţi, la o cafea!
Poţi sta doar liniştit pe iarbă, privind apa, norii şi sufletul tău!
Şi când mă gândesc c-a început totul de la o biată cişmea!
Articol scris de Liliana Angheluța/ Foto Nicola d’Alessio