Smucit de mână, băieţelul de vreo 4 – 5 ani renunţă să mai exploreze balta. Păcat, era apă aproape curată, de-abia plouase.
Ţi-am spus să stai cuminte că te bat de nu te vezi!
Nu sunt alte explicaţii. Doar acel ameninţător: “să fii cuminte”! Iar el, ce-i drept, nu prea e, dar nu-nţelege de ce şi nu ştie ce ar trebui să facă pentru a o vedea pe mama mulţumită de el măcar o singură dată.
A vrut să se caţere-ntr-un pom, acasă la bunici şi, când era cât pe ce să admire grădina de sus, vocea arţăgoasă l-a chemat la ordine:
Vino jos, obrăznicătură, jos imediat!
Cel mai rău i-a părut de acel “ imediat”, că n-a avut şi el timp să se uite-n jur măcar. Dar n-avea ce face, mama era mare şi el mic. Învăţase că dacă miorlăia o enerva mai tare.
Altădată s-a dus la Dănuţ acasă, băiatul vecinilor şi i-a luat ceva timp să se-ncălzească la joacă, la început stătea aşa, cu mâinile strânse frumos pe lângă corp, cum învăţase la grădiniţă, căci tata lui Dănuţ îl tot întreba ceva, dacă a început să facă liniuţe pe caiet, dacă-i cuminte! Şi când, în sfârşit, au început şi ei să se joace cu maşinuţe şi roboţei, a auzit vocea mamei:
Hai acasă, nu deranja aici, hai acasă că te-ai jucat destul!
Oamenii mari, toţi, nu făceau altceva decât să-ntrebe dacă era cuminte iar mama nu făcea altceva decât să se vaite că el n-ascultă deloc.
Dar asculta, numai că nu ştia că nu trebuie să te joci mai mult de-o oră, că nu trebuie să culegi flori, că nu trebuie să mănânci ciocolată, că nu trebuie să te caţeri, că nu trebuie să râzi în gura mare…
Nici ceilalţi copii n-o duceau mai bine, era o fetiţă care-i desena uneori inimioare, umbla mereu c-o bucăţică de hârtie-n buzunar şi c-un vârf de creion şi, când îl vedea în faţa blocului, venea fuga la el cu inimioara desenată.
Dar şi pe ea o chema maică-sa repede în casă şi vedea cum i se amărăsc ochii de părere de rău. Era o fetiţă cu ochi trişti:
Carmen, treci odată-n casă, ţi-am spus că n-ai voie să stai mult afară.
Asta auzea şi el mereu: “ n-ai voie” şi “ fii cuminte” ! O lume plictisitoare, plină de interdicţii, o lume-n care e interzis să fii fericit după cum te taie capul.
Mai târziu va afla că mai bine nu iubeşti, nu visezi, nu-ndrăzneşti, nu speri, că mai bine nu. Și nu şi nu şi nu!
Şi iarăşi nu!
Articol scris de Liliana Angheluță / sursa foto: avantaje.ro