Unii visează să devină doctori, alţii ingineri, fetiţele se văd profesoare sau mai ştiu eu ce, dar nici un copil nu-şi imaginează că va trebui să emigreze pentru o bucată de pâine.
Că vor trebui să facă cele mai umile munci doar pentru a avea ce pune pe masă propriilor fii.
Se învaţă mult şi bine în România: marketing, management, psihologie, medicină, drept etc. Copiii români sunt harnici şi isteţi, au ambiţie, muncesc şi-şi dau examenele cu brio.
Şi-apoi?
Apoi e golul, uşile închise şi visele sfărâmate repede.
Nimeni nu mai are răbdare cu ei, le trebuie experienţă şi nu o au, anunţurile cer clar minim 2 – 3 ani de lucru în domeniul respectiv.
Unii, mai hotărâţi, emigrează imediat, nu mai stau să-şi bată capul, au prieteni din anii mai mari care lucrează deja prin Anglia sau Germania, prin Franţa sau Norvegia, se pun în contact şi pleacă după ei.
Alţii se încăpăţânează să-şi construiască un viitor în România: aşa vor ei, să muncească pe 200 eur.
Aşa ar vrea, oricum nu găsesc de muncă.
Încearcă call-center, firme care-i explotează pentru 2 lei, sunt trimişi să vândă medicamente pe teren sau aparatură casnică, visează că vor urca nu ştiu ce scară ierarhică în companie şi, când se lămuresc că sunt folosiţi şi atât… îşi contactează şi ei colegii plecaţi departe.
Trebuie să ai baftă, neamuri sau cunoştiinţe pentru a reuşi să ai un loc de muncă oarecare.
Ştiaţi că a crescut îngrijorător numărul atacurilor cerebrale în rândul tinerilor?
Entuziasmul de la început devine îngrijorare, apoi depresie sau anxietate.
Voiau să devină ingineri şi-au ajuns chelneri în Anglia; voiau să devină profesoare şi pregătesc cafea în barurile din lume.
Suflete crăpate, vor purta mereu rănile de-acum.
Unul dintre aceşti tineri frumoşi mi-a spus de curând:
“România mi-a dat doar un şut în fund!”
Are doar 24 de ani, e proaspăt emigrant şi n-are de gând să se mai întoarcă.
Aşteptăm ca politicienii să termine odată concursul : “Cine a furat mai mult de-a lungul timpului” şi să se ocupe de probleme serioase.
Pentru că, între timp, România a ajuns la o cifră record: 4 milioane de persoane la limita sărăciei şi mai bine de 1 milion de copii care nu reuşesc nici să fie hrăniţi cum trebuie, darămite să viseze!
Articol scris de Liliana Angheluța