Am crescut cu tată “de-al doilea”! “Cel bun” murise, aveam doar şase luni.
Tatăl care m-a crescut a apărut după vreo trei ani de văduvie, timp în care mama era sfătuită mereu să-şi refacă viaţa, era tânără, prea tânără pentru a-şi duce traiul doar alături de copii.
Vorbele au apărut după, când aceleaşi persoane care o sfătuiseră de bine erau cu ochii pe “nenorocitul” care putea să oropsească fata.
Între timp, eu creşteam, 4 ani, 5 ani, 9 ani, 16 ani, mă-nălţam, mă transformam ca un aluat de pâine. Vecinele îndrăzneţe îi spuneau mamei să fie atentă, că mare curaj a avut să-şi ia bărbat, că “ăştia-s porci, mamă, nu se uită că-i fiică-ta, să ai grijă de ea ca de ochii din cap”!
Multe dădeau din cap dezaprobând, întrebau şi iscodeau, ar fi fost în stare să scornească vreo poveste murdară numai ca să-şi justifice vorbele.
Mă întrebau pe mine:
-Nu-i aşa că tat-tu ăsta îţi ia de toate? Vezi că dacă se poartă prea bine, nu-i normal, are el ceva în cap!
Când ajungeam acasă mă uitam cu teamă la el. Avea oare vreo intenție de-mi luase biscuiţi din ăia buni?
Alteori îmi spuneau:
-Fată, nu te lua după maică-ta că-i zăpăcită, tu să fii atentă, să nu stai cu tat-tu ăsta nou singură, să nu te laşi încântată de el.
Drept să spun, eu nici nu ştiam ce ar fi putut să-mi facă, trăiam ca orice copil cu părinţi normali, el mă creştea de la 3 ani, pe el deschisesem ochii; mă controla la caiete, mergea la şcoală, mă educa şi mă-nvăţa, pentru el eram şi a lui.
Mamele cu fete de crescut știu câtă nesiguranţă îţi aduc insinuările și vorbele altora, cum ajungi să priveşti pe cel care te hrăneşte ca pe un duşman…Şi ajungi să priveşti toţi bărbaţii ca pe niște inamici, nu ca pe niște oameni buni de iubit, ca oricare alții.
Tata a murit şi între noi n-a fost niciodată afecţiune, doar grijă din partea lui şi bună purtare din partea mea. Orice altceva, o îmbrăţişare sau o mângâiere ar fi fost, probabil, interpretată imediat greşit.
Nu-s în măsură să dau sfaturi mamelor de fete!
Dar o vorbă tot le spun: dragelor, cazurile de agresiune de acest fel sunt extrem de puţine, dar sunt mulţi copiii care cresc cu teamă, nesiguri pe sine şi pe cei din jur, cu inimile sfărâmate de obsesiile mamelor și de gura lumii.
Articol scris de Liliana Angheluță / Sursa foto: tati.ro