Fumăm prea mult, noi, românii.
Şi o spun eu, care nu reuşesc să mă las, e drept că nici nu-mi bat capul prea tare să-ncerc.
Aici, departe de ţară, unul dintre semnele că femeia de pe trotuarul celălalt poate fi româncă e că trage cu nesaţ din ţigară.
Nu că n-ar fuma şi ceilalţi, dar mult mai puţin, cu un fel de discreţie a viciului, nu pe stradă şi nu în locuri publice.
Nici în case, majoritatea înrăiţilor ies pe terase, deschid larg geamurile şi se proptesc acolo în chiştoc.
Noi exagerăm, poate că viaţa asta ne-a lăsat numai bucurii mizere şi dăunătoare, poate pentru că e o formă de evadare, ca şi cum ai spune: “ uite, fac şi eu ceva!”
Astfel, în timpul goanei după ulei, ciorapi, pâine, ne înşelăm singuri că trăim relativ bine, odată ce ne permitem norul de fum din jur.
Devine clar că exagerăm încă de la Otopeni, când intri în ţară. Toţi adunaţi în jurul scrumierelor uriaşe, unii de-abia rezistă unui zbor de două ore fără ţigară.
Nici nu-şi iau bine bagajul şi se şi cotrobăie după brichete, alţii le frământă în mână deja de ceva timp.
- Stai să trag şi eu o ţigară!
Asta e intrarea în România, fum ascuţit şi scrum grăbit.
Apoi, sunt puţine locurile publice unde nu te ustură ochii de atâtea ţigări simultane.
Legea există, da, dar oamenii se fac că nu ştiu.
Parcă nici cafeaua, nici berea şi nici băuturile răcoritoare nu merg fără ţigară.
Şi, cum noi suntem contemplativi, nu intrăm într-un bar doar ca să bem un suc, ci ca să stăm, tihnit, de vorbă.
Tihnă fără ţigară nu se poate.
Nu, n-avem bani de fructe. Facem economii peste economii, românii sunt învăţaţi să strângă cureaua mereu, la orice.
Dar nu şi la ţigări, la alcool sau cafea.
- Atât ne-a mai rămas!
Aşa spun unii, mulţi, prea mulţi.
Păcat că ne-a rămas exact ce nu ne trebuia!
Articol scris de Liliana Angheluța / Sursa foto: www.jurnalul.ro