Era prietena mea…dar mai mult pentru că avea jucării frumoase!
Eu, nu!
Mai avea şi îngheţată în frigider!
Eu, nu!
Maică-sa era contabil-şef la fabrica de produse alcoolice, uneori ne jucam printre butoaie imense cu ţuică, vermut… Tot uneori veneau „ în control” şefi de partid. Veneau cu mâinile goale şi plecau încărcaţi cu sticle de soi. Ea avea tot ce-şi dorea.
Eu nu!
Mai târziu, ea mergea la discotecă.
Eu nu!
Şi mai târziu, ea avea amanţi.
Eu ştiam doar să muncesc.
Ea s-a distrat, a lăsat la o parte principii morale, a mers înainte pe drumul ei!
Avea doar alte jucării.
Am pierdut de multă vreme orice legătură. Ştiu doar că s-a măritat cu un italian bogat şi că maică-sa, mândră de fata ei, a spus:
– A ajuns bine! Acum e patroană, are magazinul ei!
Înţeleg, târziu, de ce nu am reuşit eu niciodată să am un ban în buzunar, de ce nu mi-am imaginat că aş putea deveni patroană de ceva!
Înţeleg de ce nu mi-au plăcut niciodată relaţiile mincinoase şi de ce nu am invidiat pe nimeni care avea o oarecare poziţie mai înaltă decât a mea!
Înţeleg de ce nu am avut niciodată sentimentul de posesiune materială, „ A avea” a contat puţin pentru mine.
Se vede că nu am avut jucării frumoase la timp!
Dar nu regret!
Pentru că oamenii care ”au” mi-au fost mereu indiferenţi.
I-am iubit pe cei care sunt!
Articol scris de Liliana Angheluță/foto Nicola d’Alessio