Puţişoare – dulcele preferat de Elena Ceaușescu – reţetă de la bunica

Banner Film Experience

putisoareBătrânii aveau darul de a face ceva bun din nimic!

Aşa făcea bunica mea, ori tăvălea felii mai tari de franzelă prin lapte şi ou, apoi le frigea şi presăra zahăr, ori făcea mâncare de gutui ori făcea puţişoare.

De regulă, le pregătea împreună cu găluştele cu prune pentru că se fac din acelaşi aluat, dar uneori ne ţineam de coada ei până ceda şi ne spunea că pune cartofii la fiert chiar dacă prune nu mai erau.

Rețeta de puțișoare

750 grame de cartofi albi se pun la fiert în apă cu un praf de sare, când sunt molcuţi se scurg şi se curăţă imediat de coajă. Se strivesc cu furculiţa şi se lasă să-şi tragă sufletul un pic.

Apoi, când s-au racorit un pic cartofii se adaugă un ou, o linguriţă de sare fină şi făină, 250 grame. Se frământă bine şi se mai adaugă făină dacă aluatul “cere”. Adică nu trebuie să se lipească de mâini dar nici să fie tare.

Între timp se pune pe foc o cratiţă cu apă şi un praf de sare, iar în altă cratiţă puneţi la topit vreo două linguri de unt.

Bunica folosea ulei, nu era unt pe vremea aia, nu se găsea, dar e bine de ştiut că puţişoarele sunt bune şi aşa. Pentru cine ţine post să ştiţi că se pot prepara şi fără ou.

În timp ce apa dădea să clocotească şi untul se topea la foc mic, bunica lua bucăţi din aluat şi făcea bastonaşe, nu mai înalte de 1 cm, apoi le tăia la o lungime de 3 – 4 cm.

Păi de aia se cheamă şi puţişoare, că seamănă cu cele de copilaş, mare ţi-e şi minunea cu imaginaţia oamenilor, ca să vedeţi ce nume le-au dat! Aici o ajutam şi noi, făceam repede bastonaşe şi când erau gata le punea repede în oala cu apă, la fiert.

Nu băga lingura să amestece, puţişoarele se ridică la suprafaţă când sunt aproape fierte, apoi le mai lăsaţi să fiarbă vreo două minute, nu mai mult.

În untul topit separat sau în uleiul fierbinte bunica punea pesmet, vreo 150 grame, amesteca astfel încât pesmetul prindea gustul bun de unt.

Când puţişoarele erau fierte, le scotea cu o paletă şi le punea în cratiţa cu pesmet, învârtea delicat şi adăuga o mână bună de zahăr.

Uneori nu folosea cratiţă, ci o tavă încăpătoare şi totul ajungea pentru câteva minute la cuptor, se poate face şi aşa şi mie mi se părea şi mai bun, se îmbinau mai bine aromele.

Sunt ani de când nu am mai mâncat, bine că mi-am amintit reţeta, prinşi cum suntem cu dulciuri moderne e bine să nu uităm de bunătăţile pe care le pregăteau bătrânii noştri.

Peste ani am aflat că era și dulcele preferat al Elenei Ceușescu.

Articol scris de Iuliana Zamfir


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − ten =