Spunea că un om e fericit atunci când merge cu drag la muncă şi când vine acasă, de la muncă, bucuros.
Cam aşa e!
Să-ţi placă ceea ce faci, să nu ţi se pară munca un chin şi să te-ntorci în sânul familiei cu dor de ai tăi, ştiind că te vei relaxa după bunul plac.
În familie, vorba ceea, fiecare şi după noroc, sunt necazuri, sunt probleme, ţi se mai întâmplă şi-o oaie neagră de-ţi strică bucuria, ba e soacra, ba e mama, ba vreo boală care-i pune pe toţi pe jar, nu-i mereu simplu să-ţi fie bine.
Dar la muncă?
Puţini dintre noi fac ceea ce le place, nu mai sunt timpuri de ales, facem ce trebuie ca să câştigăm un ban şi ţinem cu dinţii de un loc de muncă. Facem sacrificii, cu speranţa că va fi bine, că şeful va fi mulţumit şi ne va mări salariul. Chiar dacă mărirea nu e posibilă mereu, am vrea să ştim măcar că suntem apreciaţi.
Dar nu-i aşa, în cele mai multe cazuri nu-i aşa. Cât de jos şi cât de mult poate răbda un om pentru a-şi ţine un loc de muncă?
Poate face ore suplimentare neplătite-n veci, poate accepta să nu i se facă contract sau să lucreze cu contract redus, poate înghiţi chiar şi vorbele fără perdea ale şefului. Suportă mitocănia unor colegi, renunţă să se trateze când e bolnav şi se târâie aşa, chiar cu febră, nu care cumva să lipsească, să spună careva ceva.
Mănâncă-n fugă, în timp ce lucrează uneori, să nu se oprească din treburi, să câştige timp.
Îşi neglijează familia, pleacă dimineaţa devreme şi se-ntoarce acasă pe-nserat, nu comentează niciodată când banii sunt puţini, uneori chiar mai puţini decât la început.
Dar câte nu poate îndura un om?
De acolo mănâncă, locul ăla de muncă aşa nenorocit cum e îi asigură hrana copiilor, nu se poate lipsi, nu are timp să-şi caute altul mai bun, nu mai visează şi nu mai speră nimic.
Cât despre fericire, e departe!
El nici nu-şi mai dă seama ce-i aia, a devenit un robot.
Într-o zi, însă, probabil că se va întrerupe ceva în circuit, va înţelege că e timpul să se uite-n jur, să caute altceva, o soluţie care să-i permită să se şi bucure de viaţă.
Soluţia poate fi chiar schimbarea oraşului, a ţării, traiul nu-i bătut în cuie, totul e schimbător şi fericirea ne-o facem cu mâinile şi cu deciziile noastre. Nimic nu ne opreşte să facem cursuri de perfecţionare, să începem să lucrăm într-un alt domeniu, să deschidem o mică afacere, să căutăm sponsori dacă avem vreo idee.
Sunt oameni care au plecat efectiv de la lingură şi au ridicat întreprinderi. Să ne gândim doar la Steve Jobs, care a început totul într-un garaj, apoi a clădit Apple!
Şi tot el spunea :”Nu te da niciodată bătut! Trebuie să fii în continuă mişcare, nimeni n-o să-ţi bată la uşă să te-ntrebe dacă vrei să schimbi ceva în viaţa ta!”
Articol scris de Liliana Angheluţă
Sursa foto: huffpost.com