În articolul Tu știi câte ouă trebuie să consumi pe săptămână? vă promiteam că revenim cu sfaturi de la doctorul Ștefan Balaban, premiat la Bruxelles pentru oul cel mai gustos din Europa, despre cele mai sănătoase metode de a consuma cel mai popular aliment de pe planetă:
Fiecăruia îi place oul gătit în alt mod. Depinde cum am fost învățați încă de mici, când ne-au fost inoculate gusturi, mirosuri și preferințe cu care rămânem toată viața.
Oul poate fi preparat într-o mie de feluri și am mai vorbit despre asta. Astăzi o să vorbim despre cum îl gătim, așa încât să ne bucurăm pe deplin de valoarea lui nutritivă și biochimică, iar corpul să extragă maximum de principii nutritive.
Poate că o să-i dezamăgesc un pic pe cei care preferă ouăle prăjite mult, care eventual să aibă și o crustă semi-tare pe margine. Ei bine, acestea sunt cel mai puțin indicate, întrucât prăjirea generează compuși greu digerabili, care duc la balonare și crampe. Tot belșugul de substanțe folositoare se irosește.
Și oul fiert tare este indigest pentru multe persoane, deci ocoliți-l dacă este posibil.
3 moduri de a prepara ouăle cu beneficii maxime:
Cele mai indicate metode de preparare sunt, în ordine: oul moale, oul semicleios – obținut prin poșare sau fierbere moderată – și omleta amestecată direct pe foc.
- Oul moale este cea mai veche amintire a mea din copilărie și cea mai dragă. Bunica mă răsfăța cum numai ea știa, dându-mi ou moale cu pâine prăjită ușor. Nu cred că ea știa că în acest mod proteinele se degradează cel mai puțin, dar se lăsa condusă de intuiție și bine făcea. Preparat astfel, oul este cel mai sănătos!
- Oul semicleios este a doua recomandare pe care o fac, pentru că menține substanțele biologice ale acestui aliment complet. Operațiunea e simplă: după ce apa dă în clocot, se scufundă ouăle încet, să nu se spargă, cu ajutorul unei linguri. Este necesar să fie scoase din frigider măcar cu o jumătate de oră înainte. După exact 6 minute se extrag, se pun sub jet de apă rece și se curăță. Sunt arătoase, gustoase și sănătoase.
- Omleta amestecată direct pe foc este destul de ușor de obținut. Într-o tigaie antiaderentă în care ai pus puțin unt sau câteva picături de ulei pe care le-ai întins pe toată suprafața, spargi câte ouă dorești și amesteci chiar în timp ce se coagulează.
Articol scris de Iuliana Zamfir