Îi batem la cap de-i zăpăcim, ăsta-i adevărul.
Vrem să fie deștepți, cuminți, educați, îi ducem la cursuri de vioară, de pian, la săli de sport, la cursuri de limbi străine, să știe cât mai multe lucruri, să izbândească în viață, să fie primii la școală și-n orice. Apoi, când se văd liberi de sub presiune, te trezești că nu fac nimic dacă nu sunt împinși de la spate.
Pentru c-așa au fost învățați. Duși, aduși, corcoliți și lăudați chiar fără motiv. Nici n-apucă să exprime o dorință că se împlinește. Nu vor pian, nu le place sportul, dar nu au puterea să spună nimic în fața unor părinți posesivi și autoritari.
Decid ei totul, hotărăsc până și ce dulciuri trebuie să mănânce copiii, mi s-a întâmplat odată să aud un tată care țipa:
” Am zis că-n seara asta mănânci șerbet, asta cumpăr, asta mănânci!” Nici nu se ia în considerare că nu le e poftă de șerbet, că nu le place germana sau că nu reușesc să alerge la fel de bine ca alți copii mai atletici.
Mai sunt și părinți care nu suportă să-și vadă copilul umblând prin casă fără rost, vor să-l știe implicat mereu într-o activitate, să-l știe citind sau chiar jucându-se.
Statul degeaba li se pare inutil, copiii li se par nefericiți:
”Cum stai așa? Ești supărat? Te-ai supărat pe cineva la școală? Te-a bătut cineva?”
Întrebările curg, mamele își frâng mâinile a neputință, caută să afle ce se-ntâmplă, propun jocuri, jucării, emisiuni TV, orice numai să nu-și mai vadă odraslele plictisite.
Dar ei sunt plictisiți chiar de întrebări, de iscodeli, nu știu ce să răspundă pentru că, de fapt, nu au nimic.
Vor doar să fie lăsați în pace!
Aici avem și o veste bună: plictiseala este utilă tuturor, mai ales copiilor.
În astfel de momente, creierul lucrează, își pune întrebări și dă răspunsuri, cel mic analizează lumea și-și dă singur seama ce activitate i-ar fi pe plac.
Nu-mi iese din minte o fetiță pe care am văzut-o cu mulți ani în urmă la televizor, prezentatorul o întreba cu ce anume se joacă de obicei, ea a răspuns:
”Cu hârtia de la biscuiți!”
O mototolea, o tăia și o lipea, era un material atât de economic încât putea să facă orice fără s-o certe nimeni. Cu siguranță avea păpuși sau mingi, dar ea asta voia, hârtia de la biscuiți. Și cine știe dacă nu cumva a devenit croitoreasă de lux sau designer…
În momentele de plictiseală copiii aleg singuri și ceea ce aleg nu-i va părăsi aproape niciodată, cărțile deschise când sunt împinși de la spate vor fi curând abandonate, dar nu și cele deschise pentru că au dorit ei.
Așa că să-i lăsăm în pace când nu știu cu ce să-și umple timpul: vor afla singuri și va fi spre fericirea lor.
Articol scris de Liliana Angheluță