Celulele stem tratează Alzheimer, leucemia, diabetul

Banner Film Experience

cordon-ombilical-celule-stem

Cordonul ombilical este legătura dintre mamă şi copil, sistemul prin care fătul primeşte toate substanţele necesare dezvoltării sale, oxigen şi hrană.

Dar ştiai că este sursa cea mai importantă de celule stem, extrem de importante pentru tratarea unor boli teribile, cum ar fi Alzheimer, leucemie, diabet, că pot fi folosite după atacuri cerebrale sau pentru a combate forme grave de anemii, boli cardiovasculare şi boli ale sistemului imunitar?

Celulele stem se pot tranforma în orice celulă este nevoie

Celulele stem sunt celule care nu au fost încă programate pentru o anumită funcţie, aşa cum se întâmplă cu celulele normale. Această disponibilitate a lor de a se transforma în orice e nevoie le face extrem de preţioase şi în ultimul deceniu au reuşit să salveze nenumărate vieţi şi să amelioreze vizibil starea de sănătate a unor bolnavi consideraţi incurabili.celulele-stem-trateaza-boli

La cererea mamei, anterioară naşterii, cordonul ombilical poate fi păstrat și se va preleva ţesutul şi sângele din cordon, bogat şi el în celule stem. Ele se pot transforma în orice celulă specifică unei anumite funcţii şi asta imediat!

În România există mai multe bănci de celule cum sunt cele de la Bucureşti și Cluj. Ţesuturile se păstrează prin criogenizare, în vapori de azot, la o temperatură de – 196 grade, pentru o perioadă de 10 ani, fiind permanent verificată minuţios. Condiţiile de conservare nu alterează ţesutulcelule-stem sau sângele recoltat din cordonul ombilical.

De când a fost realizat primul transplant cu sânge din cordonul ombilical în 1989 la Paris, au fost trataţi cel puţin 30.000 de pacienţi în întreaga lume. De multe ori, însuşi copilul poate fi beneficiar al transplantului, în cazul nefericit al unei boli care-l loveşte în copilărie, dar celulele pot fi donate şi membrilor din familie, în cazul în care există compatibilitate.

Păstrarea cordonului ombilical poate salva vieţi, trebuie doar să acţionaţi la timp pentru a nu pierde această şansă.

Articol scris de Laura Dumitrache

 

 

 


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

thirteen − 1 =