Insula Okinawa din Japonia este faimoasă pentru numărul mare de bătrâni care au depăşit 90 de ani, care-şi fac singuri cumpărăturile şi nu suferă de boli grave în ciuda vârstei pe care o au.
Mulţi, foarte mulţi dintre ei depăşesc 100 de ani, fără ca acest lucru să-i pună pe gânduri sau, mai rău, la pat. Sunt persoane active, pline de viaţă, dornici să comunice, să citească, să realizeze ceva cu mâinile lor. Majoritatea au fost ţărani sau pescari, viaţa lor simplă nu a fost scutită de greutăţi şi probleme, în orice caz nu au trăit în puf.
Şi-atunci? Ce anume îi detaşează de restul bătrânilor de pe planetă? Unii ajung, ce-i drept mai rar, la 100 de ani, dar nevolnici şi plini de boli!
Secretele japonezilor care trăiesc peste 100 de ani: dieta şi filozofia de viaţă
Unul dintre secretele alimentaţiei lor este că se ridică de la masă încă uşor flămânzi: hara hachi bu înseamnă să nu-ţi umpli stomacul, să rămână loc şi pentru ceaiul verde cu care se închid, de regulă, mesele.
Dieta
Din hrana lor nu lipseşte peştele oceanic, pe care-l consumă zilnic, şi verdeţurile. Consumă puţină carne, rar, în schimb gătesc des fasole, mazăre şi folosesc mult produsele din soia, supe sau brânză tofu.
Au grijă să alterneze meniul, consumă câte un pic din toate, morcovi, cartofi, varză, roşii, ardei, respectând legea celor trei culori care ar trebui să se afle zilnic pe masă.
Singurul aliment pe care ei îl consumă şi europenii nu, sunt algele marine din care pregătesc un fel de salată. Acest lucru poate fi însă înlocuit cu uşurinţă, identificând doar faptul că algele marine conţin, de fapt, mult iod, multe săruri minerale şi Omega3.
Filozofia de viaţă: independența personală până la final
Pe lângă dieta care, repet, poate fi urmată de oricine, japonezii au o filozofie de viaţă diferită de a noastră: se cheamă yuimaru şi înseamnă independenţă personală, afirmarea ca individ în societate chiar dacă vârsta e înaintată, apartenenţa la această societate tocmai prin menţinerea legăturilor de orice fel.
La noi, la europeni, bătrânii se izolează, încep să nu mai iasă din casă, se retrag din orice fel de activitate şi se sting, nevăzuţi poate de ani de zile.
Japonezii continuă să muncească până la 100 de ani, conduc tractorul pe câmp sau vând în micul magazin, femeile împletesc sau gătesc, nu se lasă ajutaţi şi nu-şi plâng de milă singuri.
Tinerii îi ajută cu discreţie şi doar dacă e cu adevărat necesar, oricum, la peste 90 de ani ei îşi fac singuri cumpărăturile şi merg regulat în parc, unde fac gimnastică alături de ceilalţi vârstnici. Nu-şi pierd curiozitatea faţă de lume, continuă să citească, să povestească, se adună şi râd de parcă viaţa le-ar fi încă înainte.
Bineînţeles că acest lucru e posibil şi datorită sănătăţii de care se bucură: sunt foarte rare cazurile de diabet, arteroscleroză, boli de inimă, artroză şi cancer.
Sunt japonezii diferiţi de europeni? Nu!
Atât că ei aplică în viaţa lor, dintotdeauna, ceea ce noi ştim şi nu prea facem.
Articol scris de liliana Angheluță