”Întrucât recomandările noastre se bucură de succes și sunt extrem de citite – mulțumindu-le pe această cale tuturor celor care mi-au scris și mi-au mulțumit – voi continua cu lista scurtă a alimentelor și suplimentelor anticancer – promite dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu.
Cei care nu au citit încă prima parte a acestui articol o pot face dând click aici.
Roșiile
Studiile arată că bărbații care au consumat suc de roșii de cel puțin două ori pe săptămână și care aveau deja cancer de prostată, au atins vârste mult mai înaintate, grație licopenului din această legumă, care este, de fapt, un fruct.
Pentru a avea parte de o cantitate cu adevărat asimilabilă de licopen, roșiile trebuie să fie gătite și neapărat adăugat ulei de măsline. Puteți pune în cratița aflată pe foc și ceapă, usturoi, chimen, șofran, piper.
Ciupercile
Toate ciupercile, dar mai ales shiitake, maitake, enoki, portobello și în top ciupercile stridie, conțin elemente care stimulează reproducerea și activitatea celulelor imunitare. În Japonia ele sunt utilizate în mod curent ca adjuvant al tratamentului chimioterapic.
Cum le folosim? În ciorbe, supe, fripte la cuptor sau în tigaie, simple sau cu alte legume, alături de usturoi dacă se poate.
Alimente și suplimente cu seleniu și algele marine
Dacă astăzi s-ar mai face agricultură organică legumele de pe masa noastră ar fi bogate în seleniu, dar nu este cazul! Cultivatul intensiv a epuizat seleniul din sol și acest oligolelement practic nu se mai găsește în cerealele și legumele europene.
De ce este atât de important seleniul?
Pentru că stimulează celulele imunitare în special pe cele luptătoare NK, generând o creștere și de 80% a acestora, după cum arată studiile, făcând să crească în același timp și efectul mecanismelor antioxidante ale corpului – punctează dr. A.D. Raiciu.
Pentru a completa deficitele din hrana omului modern, divizia de cercetare de la HOFIGAL a creat un supliment de mare forță antioxidantă și anticanceroasă și mă refer la Se-Spirulin care conține pe lângă atât de importantul seleniu și spirulină, algă ce încetinește dezvoltarea cancerului, în special al celui de sân, prostată, colon, piele” – punctează interlocutoarea noastră.
Se-Spirulin costă 12.13 lei, poate fi achiziționat din farmaciile Hofigal din toată țara, din farmaciile partenere și poate fi comandat online de aici:
Interviu realizat de Adriana Caranfil