Dacă tu ai găsi o geantă cu 400.000 de dolari, și ai avea șansa de a-ți schimba întreaga viață, ce ai face?
Aceasta este dilema cuplului Tom și Anna Wright – interpretați de James Franco și Kate Hudson.
Cei doi provin din Chicago, dar se stabilesc la Londra în speranța unui nou început. Alungați din Statele Unite de recesiune, dar și pentru că au primit o moștenire, cei doi plănuiesc să-și întemeieze o familie frumoasă și un viitor reușit.
Din nefericire casa – căci despre o casă este vorba – are nevoie de renovări masive și costisitoare. Numai că cei doi o duc prost cu banii, iar Tom are mai degrabă slujbe temporare și prost plătite.
Nici copiii nu se grăbesc să apară în viața lor, iar Anna își dorește cu ardoare să să meargă la o clinică de fertilizare, însă lipsa banilor o împiedică.
Viața li se schimbă complet atunci când chiriașul ce locuia în subsolul casei este găsit mort într-o seară. Cei doi anunță poliția care constată că este vorba despre un traficant de droguri, implicat într-o rețea care răspândea crima și teroarea.
Dar ceea ce le condimentează, și în cele din urmă le schimbă complet viața, este descoperirea, în tavanul fals al camerei chiriașului, a unei genți pline cu bani. Dacă inițial se gândesc să anunțe poliția, ulterior cedează tentației de a cheltui din neprevăzuta comoară, ispitiți de posibilitatea de a avea casa și familia la care au visat.
Tom plătește ratele ipotecii, iar Anna începe un tratament de fertilizare. Sunt însă bani murdari, proveniți din fărădelegi, așa că începând din acest moment, lucrurile scapă de sub control, acțiunea prinde viteză și totul devine sângeros.
Atmosfera devine brusc întunecată, pelicula dobândește tonuri de mov-violet și nu lipsesc scenele extrem de violente.
10 puncte pentru coloana sonoră de închidere a filmului, interpretată de Serena Ryder, și pe care o poți asculta aici.
Este un film de acțiune care îți poate umple o după-amiază tihnită cu ceva adrenalină.
Urmărește trailerul filmului aici.
Articol scris de Adriana Caranfil