Dacă eşti începător în ale drumeţiilor montane, vrei să-ţi duci copilul în natură sau dorești pur şi simplu să te bucuri de liniştea şi măreţia ei, trebuie să ştii câteva reguli de bază care te vor ajuta să rămâi în siguranţă pe potecile montane:
- cu câteva zile înainte de a pleca de acasă, aruncă un ochi pe hartă să vezi traseul pe care îl vei parcurge, pentru a nu avea surprize la faţa locului;
- anunţă pe cineva când este plecarea şi când vrei să te întorci, salvează numărul de urgenţă al Salvamontului în telefonul personal: 0725.826.668 sau mai simplu: 0-SALVAMONT.
- interesează-te, din timp cum va fi vremea! În caz de caniculă, trebuie să ai cremă de protecţie solară, ochelari de soare și echipament adecvat. Utilă va fi și o bandană, şapcă sau buff pentru a-ţi acoperi capul și a te feri de insolaţie. Nu uita de hidratare, ia apă din belşug la tine şi verifică dacă sunt izvoare pe traseul pe care îl vei parcurge.
- dacă se anunță ploaie și tot mai vrei să pleci în drumeție, fii precaut! În cazul în care tună şi fulgeră, în funcţie de locaţie, urmează aceste reguli: în primul rând părăseşti creasta, te duci către o vale, şa, depresiune, scoţi bijuteriile şi alte obiecte metalice şi le pui departe de tine, te aşezi în poziţia ghemuit cu călcâile lipite unul de altul. Nu este indicat să te adăposteşti sub stânci, pentru că stânca fiind udă este un bun conductor de electricitate. Dacă eşti pe lângă o pădure, intră cât mai adânc în ea. Nu este indicat să te adăposeşti sub copaci solitari.
- dacă treci pe lângă o stână, sau auzi câini de la distanţă, fii vigilent. De multe ori sunt agresivi şi dacă ciobanul nu-i opreşte la timp poţi fi rănit. Îi poţi ţine la distanţă cu un băţ, sau lipește-te de un gard, copac, perete de stână etc., pentru a ţine lucrurile mai bine sub control.
- dacă traversezi o zonă de munte unde ştii că pe traseu există urşi sau animale sălbatice periculoase cum ar fi mistreţul, este suficient să ai la tine un fluier şi să faci gălăgie din când în când, pentru a le atenţiona că eşti în zonă.
- nu sta prea mult în zona cu fructe de pădure. Este de preferat să ai la tine un spray cu piper, cuţit, petarde. Totodată încearcă să NU mănânci produse din carne pe traseu. Fii atent la drum! Dacă auzi un zgomot sau vezi ceva în depărtare, nu ignora, opreşte-te şi vizualizează mai bine ce se află acolo, în caz de animal sălbatic periculos, poţi să te întorci şi să ocoleşti traseul sau să faci zgomot.
- lasă acasă inelele de pe degete fiindcă te poţi agăţa de o creangă fără să-ţi dai seama şi poţi să te răneşti destul de grav.
- dacă ai o hartă, ia-o cu tine dacă nu, fii cu ochii–n patru după marcaje, semnele ce se află pe copaci, stânci, pietre, tăbliţe speciale. Acestea te vor îndruma către locurile de campare, cabane, trasee și durata parcurgerii acestora, animalele din zonă, etc. Sunt amplasate şi pentru a te informa că se schimbă direcţia traseului sau când se intersectează cu alte trasee montane.
- evident, nu lăsa gunoaie în urma ta, nu rupe plante, nu aprinde focul în locurile nepermise, de preferat este să nu-l aprinzi deloc, doar în caz de necesitate.
Natura ne îmbogăţeşte din toate punctele de vedere. Ne învaţă lecţii preţioase despre noi şi despre tot ce ne înconjoară.
Acționând iraţional natura poate deveni o forţă neiertătoare.
Alege să te bucuri de natură în siguranţă!
Articol scris de Raluca Nechita
Sursa foto: Jepii Mici – Munții Bucegi (arhiva personală)
Vizualizări total 4,328, Vizualizări azi 1