Unul dintre efectele schimbărilor climatice este încălzirea apelor şi proliferarea de neoprit a meduzelor.
Pe de altă parte, pescuitul excesiv şi lipsa de grijă pentru ecosistem au micşorat puternic numărul peştilor din mările lumii, multe specii fiind în pericol de dispariţie.
În aceste condiţii, ONU a propus ca soluţie pescuirea şi consumarea meduzelor, acţiune care are ca scop oprirea înmulţirii lor necontrolate dar şi protejarea peştilor.
De aceea, nenumăraţi chefi din lume au început să folosească meduzele, să creeze reţete noi, să experimenteze şi să prezinte în meniurile restaurantelor, pe lângă ton sau peşte spadă, meduze la grătar sau săltate în tigaie.
Gustul lor seamănă cu cel al caracatiţei, textura e apropiată, aşa că e doar chestiune de timp şi obişnuinţă până când ni se va părea normal să ne consumăm micii duşmani care ne pişcă în timp ce înotăm în mare.
Cum se curăţă şi cum se prepară?
Se elimină tentaculele şi se păstrează pălăria meduzelor. Apoi se lasă la marinat într-un amestec de sare şi zahăr, în acest fel meduzele eliminând apa în exces, se usucă.
Din punct de vedere nutriţional, meduzele sunt importante deoarece conţin Omega 3, Omega 6, sunt bogate în proteine şi în colagen. Deşi fac parte de multă vreme din bucătăria orientală, în Europa se găsesc pe lista alimentelor de încercat şi studiat.
Prepararea lor în mod curent ar însemna că începem să ne lărgim orizontul, în mările şi oceanele lumii sunt peste 720 de specii marine, iar omul consumă în mod frecvent doar 10.
Acestea zece specii trebuie să fie lăsate să-şi revină, să se înmulţească, evitând dispariţia. Noi, între timp, putem consuma liniştiţi meduze în tigaie, cu un fir de ulei, usturoi şi ardei iute sau meduze la grătar cu garnitură de cartofi sau dovlecei.
Totul e să ne pese de viitorul planetei şi să începem să consumăm şi altceva, tocmai pentru a păstra şi nepoţilor noştri o porţie zdravănă de ton.
În definitiv, aşa cum ne-am obişnuit cu scoicile sau alte fructe de mare, o putem face şi cu meduzele.
Articol scris de Ștefan Harabagiu