Pare stabil totul în jurul nostru: casă, familie, copii ascultători, părinţi sănătoşi, loc de muncă sigur şi şef bun.
Dar furtunile vin, nechemate şi nedorite, brusc se-ntunecă cerul şi se zvârcolesc temeliile. Prăbuşiri, zguduieli, se macină totul de parcă n-ar fi fost niciodată altfel.
Afli că soţul te înşeală şi nu, nu poţi ierta! Nici nu poţi continua o relaţie fără viitor, doar de dragul de a nu fi singură.
Devii şomer peste noapte, nesiguranţa zilei de mâine te aruncă în depresie, speri o perioadă scurtă că vei rezolva totul, începi să depui CV-uri pretutindeni, nu primeşti răspunsuri şi se-ntunecă cerul mai tare.
Brusc, la nevoie, nici prietenii nu prea te cunosc, nu le face plăcere să te asculte, le au pe ale lor şi de-abia rezistă şi ei, moral, la încercările vieţii. Preferă compania celor veseli şi fără de griji.
Deocamdată.
Pentru că tuturor ne vine rândul neplăcerilor. Roata se-nvârte, e adevărat, dinspre bine spre rău şi invers.
Important e să nu te laşi abătut, să-ncepi imediat să construieşti un nou zid, o nouă relaţie, o nouă profesie.
Se suferă şi se merge înainte.
Pentru că noi suntem arhitecţi, depinde de noi dacă să ne complacem în tristeţi, să ne văicărim şi atât sau să ne luăm inima-n dinţi şi să o luăm de la capăt, de la zero.
Se pierd, da, multe lucruri, cărţi, furculiţe, iubiri, dosare, fotografii, se pierd cămăşi, zâmbete şi bucurii.
Orice pierdere lasă riduri, orice luat de la zero dă cu minus.
Dar nu e altă cale decât aceea de a fi plin de curaj, de hotărâre, de a-ţi opri lacrimi şi temeri.
În ciuda ridurilor.
Vă aduceți aminte cum cântam când eram copii și nimic din toate astea nu se întrezărea?
Podul de piatră s-a dărâmat
A venit apa şi l-a luat!
Vom face altul pe râu în jos,
Altul mai trainic şi mai frumos!
Articol scris de Liliana Angheluță