”Alimentația modernă bazată pe hrana semipreparată, băuturi carbogazoase și dulciuri concentrate a adus cu sine și cea mai nefericită consecință și mă refer la creșterea cancerelor colo-rectale. Este a doua cauză de deces dintre toate tipurile de cancer din Europa, iar țara noastră ocupă locul doi ca frecvență la ambele sexe!
Cele mai multe situații apar la persoanele fără riscuri aparente dar care au îmbrățișat o viață din care nu lipsesc alcoolul și fumatul, o dietă plină de grăsimi, cu puține fibre alimentare și consum ridicat de carne roșie. Dacă la asta se mai adaugă și factori precum ereditatea – care mărește cu 50% riscul de a dezvolta cancer la cei care au o rudă de gradul 1 sau părinții bolnavi – prezența unor boli inflamatorii intestinale, cancer rectal sau polipoza colonică, diabet, obezitate sau radioterapie, firește că riscul crește de câteva zeci de ori! N-aș vrea să neglijăm din această enumerare factorii psiho-emoționali care pot contribui la extinderea cancerului de colon, care pot fi hormonali, imunologici, conflictele personale, stres, focarele de infecție din organism – precizează dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu și specialist în fitoterapie.
Cum depistăm un cancer de colon?
Dacă ai modificări de tranzit intestinal, diaree sau constipație permanentă, sângerare rectală, crampe, disconfort abdominal sau balonări persistente și dureroase, o scădere în greutate a cărei cauză nu o cunoașteți, mergeți la medic pentru un diagnostic specializat! – îndeamnă interlocutoarea noastră.
Pentru a depista precoce un cancer colo-rectal sunt recomandate câteva metode printre care: sigmoidoscopie, radiografie cu bariu, colonoscopie, toate la fiecare 5 ani.
Cum te ajută fitoterapia în prevenția cancerului
Fitoterapia poate juca un rol covârșitor mai ales în prevenirea cancerului, dar este și un susținător activ în managementul terapeutic al cancerului colorectal. Cercetătorii au descoperit că orice acțiune întreprinsă pentru susținerea sistemului imunitar este de ajutor și în lupta împotriva cancerului în general și a acestui tip de cancer în particular.
Inulina este o fibră care are capacitatea de a împinge substanțele cancerigene afară din organism. Ea se găsește în rădăcini și tuberculi de plante – cum ar fi rădăcina de tătăneasă, cicoare, păpădie, gulie, topinambur. În acest sens recomand suplimentele de la HOFIGAL de Fiamarant și Redigest Plus care conțin un cocteil complet al acestor substanțe;
Drojdia de bere, spanacul, bananele sau cartofii, alimente bogate în B6 au un impact major asupra incidenței cancerului de colon. Antioxidanții, vitamina E, seleniul și fitonutrienții ajută la prevenirea acestei maladii. În acest sens, divizia noastră de cercetare a realizat suplimentele HofImun, Se-spirulin, Ulei de cătină, Complet Natural Antioxidant.
Brusturele ameliorează starea de nutriție prin asigurarea unei mai bune digestii și eliminări a reziduurilor. Rădăcina de brusture conține excepționala inulină, fitosteroli, calciu, sodiu și minerale, de aceea, am inclus-o în suplimentul Depurin.”
HOFIGAL este cea mai veche și singura companie cu capital integral românesc de pe piața suplimentelor alimentare pentru sănătate. Te afli la doar câteva click-uri distanță de produsele care previn și susțin lupta împotriva cancerului colo-rectal.
Articol scris de Adriana Caranfil