”Cancerul NU e o sentință! Chiar dacă ajungem să fim descumpăniți, deznădăjduiți, lipsiți de speranță atunci când aflăm că avem un cancer și chiar dacă diagnosticul poate fi perceput ca o sentință – pentru că societatea dă atâta greutate acestui cuvânt! – există, însă, resurse pentru a face față bolii și tratamentului, de a găsi și construi un nou echilibru, o nouă viață. Diagnosticul precoce și exact este crucial în cancer în condițiile în care noi cazuri sunt detectate minut de minut.
Cât de importantă este prevenția pentru a-l descoperi în fază incipientă, care sunt noile metode de terapie, cum trebuie să ne hrănim, cât și cum ne ajută psihoterapia și consilierea spirituală, iată scopul pentru care ne-am adunat astăzi aici” – a anunțat directorul medical dr. Cristina Berteanu la deschiderea evenimentului desfășurat pe 28 martie 2018 la Centrul Medical Neolife.
Pe lângă medici reputați care au vorbit despre cancer fiecare din perspectiva specialității sale, au mai fost prezenți la această conferință și reprezentanți ai Asociației ONCOPacienților Phoenix București și ai Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, dar și pacienți care au trecut prin experiența acestei patologii.
Mamografia, cea mai bună metodă imagistică de detectare a cancerului de sân
Cancerul ocupă locul 2 ca și cauză de mortalitate în România, în fiecare an apărând 47.500 de cazuri. Cancerul de sân este cel mai frecvent la femeile europene, aproximativ 20% aparând la pacientele tinere. În condițiile în care 75% dintre pacientele noi nu prezintă nici un istoric familial, devine extrem de important ca femeile să efectueze la anumite intervale de timp investigații de mare acuratețe, capabile să detecteze boala încă din stadiile incipiente – s-a subliniat de către specialiști.
Dr. Nicoleta Cuturela, medic primar radiologie imagistică a accentuat faptul că această cerință este bine îndeplinită de mamografie, cea mai bună metodă imagistică de detectare a cancerului de sân, ieftină și disponibilă. Mamografia cu tomosinteză disponibilă la Centrul medical Neolife este net superioară celorlalte metode de screening ale cancerului mamar și crește rata de detecție a cancerului de sân cu 27 de procente!
Este recomandată din doi în doi ani după vârsta de 50 de ani și anual sau mai des la populația cu risc crescut, care a suferit iradiere toracică între 10-30 de ani, sau care a avut rude de gradul 1 diagnosticate cu cancer.
True beam de la Neolife, vârf de lance în oncologie
Patologia oncologică în sarcină este de asemenea o preocupare a specialiștilor de la Neolife, fiind un subiect sensibil și delicat, atât pentru paciente cât și pentru echipa medicală. Dr. Mihai Ciochinaru a prezentat particularitățile de diagnostic și decizie terapeutică pentru pacientele însărcinate și premisele pentru care apar aceste cazuri (1/1000). Una dintre acestea este reprezentată de deplasarea vârstei de procreare spre 40 de ani.
Dr. Dan Jinga medic primar Oncologie și dr. Ana Băncilă, medic specialist radioterapie au subliniat importanța tumor-board-ului, echipa de specialiști ce se întrunește săptămânal pentru a discuta particularitățile și schema de tratament pentru fiecare pacient în parte. Dr. Jinga a vorbit despre legătura dintre cancer și obezitate, subliniind importanța unui stil de viață bazat pe alimentație moderată și sănătoasă și activitate fizică regulată, iar dr. Ana Băncilă despre importanța radioterapiei pentru tratarea unui număr semnificativ de cancere, de la cel de sân, prostată, stomac, testicule, vezică, piele, țesuturi moi, bronhopulmonar, ORL, cap, gât, genital, col uterin până la tumori și metastaze cerebrale, osoase, limfoame maligne, etc.
Neolife TrueBeam STx cu radioterapie Novalis, folosit la Centrul Medical Neolife este cea mai nouă tehnologie de radioterapie care revoluționează tratamentul cancerului la nivel mondial și crește șansele pacienților tratați astfel. Un aspect revoluționar al TrueBeam este acela că oferă o mai bună focalizare a fasciculului de radiaţii, ceea ce reduce durata sesiunilor de tratament, precum şi numărul acestora. În timp ce un tratament standard durează 12-15 minute, folosind tehnologia True Beam poți finaliza ședința efectivă în mai puţin de două minute! Cu tot cu timpul consumat pentru a poziționa pacientul și cu procedura de verificare imagistică a corectitudinii poziționării, o ședință durează în medie 8-10 minute.
Foarte important de remarcat este faptul că eroarea sistemului TrueBeam este sub un milimetru, ceea ce oferă posibilitatea ca tumora să fie precis atacată chiar dacă organul se află permanent în mişcare.
Consilierea psihologică și spirituală, un aliat al bolnavului oncologic
Nu este de neglijat aportul pe care psihologia și psihoterapia îl marchează în procesul de vindecare a pacientului oncologic. Adrian Calomfirescu, psiholog și psihoterapeut a subliniat importanța grupurilor de suport deschise la Neolife pentru pacienți, și care oferă extrem de multe beneficii în actul de recuperare, iar Ileana Stănculeasa a vorbit auditoriului despre puterea cuvântului și vindecarea spirituală: ”Bolnavul e asaltat de un flux de întrebări pe care nu știe cum să le rezolve. Boala aduce depresie, disperare, anxietate, suferință spirituală, un vârtej de emoții și sentimente. Este foarte important ca acesta să știe că suntem acolo pentru el și că-i arătăm toată compasiunea noastră” a punctat Ileana Stănculeasa. Domnia-sa a scris și o carte despre importanța consilierii spirituale, carte cu o bibliografie impresionantă de paliație internațională intitulată ”Puterea cuvântului și vindecarea spirituală”.
La eveniment au participat și pacienți oncologici care au vorbit despre experiențele lor. Reținem numele lui Theo Pâslaru, care a decis să facă o ”revistă de dat curaj”– Sante! – pentru a veni în ajutorul celor care, fiind recent diagnosticați se confruntă cu multe întrebări și au nevoie de multe răspunsuri.
Centrul Medical Neolife oferă spitalizare de zi decontată de Casa de Asigurări de Sănătate în oncologie/radioterapie precum și consultații și servicii clinice în următoarele specialități: oncologie, ORL, dermatovenerologie, obstetrică-ginecologie, urologie, gastroenterologie, neurologie, medicină internă, cardiologie, psihiatrie, etc.
Pentru consiliere și ghidare poți suna la call center 021 9230 sau poți să-ți faci o programare pentru tine sau cei dragi direct la sediul clinicii din Bd. Ficusului nr. 40, București.
Articol scris de Adriana Caranfil