Se ştie, în august se-ntorc acasă emigranţii!
Câţi o mai fac, pentru că unii şi-au luat deja toate neamurile cu ei şi nu prea mai au pentru cine veni!
Alţii, majoritatea, nu au reuşit să adune un ban de cheltuială! Cum să strângi bani, dacă-i trimiţi?!
Alţii nu se-ntorc pentru că li se face inima ghem, au suferit prea mult şi într-o lume şi în alta.
Alţii pentru că nu mai suportă bădărănia, mitocănia, golăneala şi şmechereala. Când, într-o ţară străină fiind, mergi liniştit pe drum, fără să te uiţi speriat în jur de teama câinilor vagabonzi şi al beţivilor, nu-ţi prea vine să devii, chiar şi pentru scurt timp, ţinta atacurilor.
Dar mulţi dintre cei 4 – 5 milioane de români care trăiesc în afara ţării se vor întoarce. Măcar pentru două săptămâni, atât cât să-şi aducă aminte cum e să dormi pe perna ta. Vor mângâia cu mâini tremurânde lucruşoarele de prin case, se vor închina la icoana de pe perete, îşi vor umple inima de zumzetul pieţelor pline de ţărani, vor aprinde lumânări la cimitir…
La un moment dat vor simţi brusc nevoia de a se întoarce în Italia, Franţa, Anglia, etc. Pentru că, în scurt timp, banii adunaţi cu greu se vor scurge printre degete. Îşi vor aminti motivul emigrării lor: sărăcia, extremă în multe cazuri.
Dacă am fi fost guvernaţi bine de-a lungul
timpului, lucrurile ar fi fost la fel?!
Dacă nu s-ar fi ruinat fabricile, pământurile, pădurile…am mai fi plecat?!
Îmi tot dă târcoale o idee: dacă din cei 4 milioane de emigranţi ne-am întâlni la Bucureşti măcar 100.000, într-o zi oarecare, ce-ar fi?!
Foc de artificii? …Sau nu?
Măcar să-ntrebăm aşa, ”politicos”:
– Cât timp va mai trăi România din Western Union?!
Articol scris de Liliana Angheluță/foto Nicola d’Alessio