Ziua în care te-ai născut influenţează asupra caracterului tău, implicit asupra drumului vieţii tale.
Soarele, Luna şi planetele care dau nume zilelor săptămânii – Marte, Mercur, Jupiter, Venus şi Saturn – îşi lasă amprenta şi asupra celor născuţi sub semnul lor.
Sâmbătă
Cei născuţi în această zi, guvernaţi de Saturn, par duri, de nepătruns, dar nu e deloc aşa.
Se ascund în spatele unei platoşe, caracterul lor fiind însă de o mare sensibilitate, atât că nu o pot exprima.
Vorbesc puţin şi manifestă şi mai puţin din ceea ce simt, cuvintele tandre sunt greu de auzit de la ei.
În schimb sunt loiali familiei şi prietenilor, uşor indiferent şi rece cu ceilalţi.
Sunt responsabili, oneşti, se dedică oricărui lucru pe care îl fac cu determinare şi hotărâre.
Iubesc ştiinţele exacte dar şi “partea întunecată a lumii”, Saturn dăruindu-le acea umbră de mister şi acea nevoie de a cunoaşte tainele universului.
Pot fi excelenţi profesori, politicieni sau doctori, plăcându-le rezolvarea problemelor profesionale.
Uneori pot fi trişti, cufundaţi în gânduri negre, dar reuşesc să se ridice spiritual deasupra propriilor adâncuri.
În dragoste cuceresc prin inteligenţă, prin emotivitate şi prin generozitatea cu care se dăruiesc celuilalt.
Află ziua săptămânii în care te-ai născut, click aici.