Cum Sf. Valentin si Dragobete se apropie cu pași repezi, Dubai merită un loc în topul city-breakurilor pentru o escapada romantica perfectă. Indiferent cum îți imaginezi o aventură romantică și indiferent care sunt interesele tale – stațiuni rafinate, mese de neuitat sub cerul înstelat, escapade în deșert sau chiar aventuri pline de acțiune – Dubaiul promite experiente încântătoare.
Romantism în deșert
Pentru o experiență care să-ți taie cu adevărat respirația, nu trebuie să ratezi o excursie în deșertul din Dubai. Privește cum răsare soarele din spatele dunelor și urmărește silueta orașului dintr-un balon cu aer cald. Palpitant, dar liniștitor și fără îndoială romantic, balonul vă va purta printre șoimi călători în timp ce plutiți deasupra deșertului cu o priveliște neîntreruptă de 360 de grade deasupra nisipului vălurit.
Dacă însă preferi să rămâi cu picioarele mai aproape de pământ, alege o cină privată pentru doi între dunele Desertului Arabiei. Veți fi preluați de șoferul vostru privat, care vă va conduce în deșert pentru o cină gourmet într-un cort privat în stil beduin.
Dacă vreți să stați și peste noapte, Al Maha Desert Resort & Spa de cinci stele este alegerea supremă în ceea ce privește luxul în deșert. Bine ferit într-o oază, apartamentele sunt inspirate de corturile beduinilor, au propria piscină infinity, cu vedere la nisipurile deșertului.
Pentru spiritele aventuroase
Dacă ești mai degrabă pasionat de aventură, aceste activități cu ghid te vor ajuta să te apropii mai mult ca oricând de sufletul tău pereche.
Recent deschisă în Marina Dubai, XLine este cea mai lungă tiroliană urbană din lume. Se întinde pe un kilometru întreg, la 170 de metri deasupra pământului, și are două tiroliene una lângă cealaltă. Așadar, prindeți-vă bine în chingi și zburați în tandem deasupra Marinei.
Pentru o experiență mai retrasă, în aer liber, fă o escapadă în exclava Hatta din Dubai, înconjurată de Munții Hajar. O drumeție îți va da șansa de a explora trecătorile montane și așa numitele „wadi” (canioanele uscate ale unor foste râuri secate), dar și oportunitatea de a te scălda în lacurile din rocă sau de a face kayaking în fascinantele ape albastre ale Barajului Hatta.
Pentru gurmanzi
Cu opțiuni de restaurante pentru orice gusturi și orice buget, Dubaiul este un paradis gastronomic. Interioarele frumos decorate, meniurile senzaționale și o atmosferă intimă transformă acest oraș în locul perfect pentru a-i oferi o tratație deosebită sufletului tău pereche anul acesta.
Situat la capătul digului, cu o panoramă captivantă peste Golful Arabic, Pierchic oferă o experiență romantică de masă „pe apă”, cu unele din cele mai bune feluri cu fructe de mare din oraș.
Restaurantul grecesc Fish Beach Taverna, din Le Meridien Hotel Mina Seyahi, oferă lumini strălucitoare, mâncare delicioasă și mese pe plajă, cu o atmosferă romantică de excepție.
Oferind o panoramă a Fântânii Dubai și a iconicului Burj Khalifa, Karma Kafé by Buddha-Bar ridică ștacheta pentru experiența unei cine cu adevărat magice. Aflat în interiorul Souk Al Bahar, restaurantul servește un meniu fusion cu arome pan-asiatice și internaționale, pe un fundal sonor cu ritmuri orientale și eclectice.
Pentru inimile mereu tinere
Dubai este un adevărat loc de joacă pentru cei tineri și pentru cei „cu inima tânără”, și a devenit acum capitala parcurilor tematice din regiune – oferindu-ți ție și persoanei iubite scuza perfectă de a lăsa garda jos și de a vă răsfăța copilul interior.
Deschis în 2016, IMG Worlds of Adventure este cel mai mare parc tematic interior din lume; cinci zone tematice cu atracții de ultimă oră aduc la viață toate personajele tale preferate, de la Răzbunătorii și Omul Păianjen până la dinozauri în mărime naturală în zona Valea Pierdută.
Dubai Parks and Resorts, Motiongate Dubai este un teren de aventură inspirat de Hollywood, care are 27 de plimbări, inspirat de 13 acțiuni memorabile și de animații, inclusiv The Vânătorii de fantome, Shrek și Jocurile foamei.
Dubai se mândrește, de asemenea, cu două dintre cele mai frumoase parcuri acvatice din lume. Parte din faimosul hotel Atlantis The Palm, Aquaventure se întinde pe 17 hectare pline de distracție, incluzând atracții precum Saltul credinței, un tobogan pe nouă niveluri, care-i poartă pe curajoși într-o cădere aproape verticală, în mai puțin de o secundă, sau Răzbunarea lui Poseidon, care-i aruncă prin centrul turnului din parc, la viteze care depășesc 60 de kilometri pe oră.
Aflat pe plaja Jumeriah, aproape de Burj Al Arab, Wild Wadi este primul parc acvatic construit în Dubai, concentrându-se în jurul poveștii lui Juha, un personaj bine-cunoscut din folclorul arab. Parcul are 30 de atracții diferite, adecvate pentru toate vârstele.
Pentru pasionații de cultură
Oferă-i persoanei iubite o noapte sofisticată la Opera din Dubai. Aflată chiar în inima centrului orașului, această clădire fascinantă, în formă de dhow (ambarcațiune tradițională cu pânze), este o capodoperă arhitecturală contemporană, cu caracteristici conceptuale de ultimă generație, care garantează o experiență acustică impecabilă. În mod adecvat, de Sfântul Valentin, Opera găzduiește o producție foarte apreciată a Operei Naționale Polone, Aïda.
Cu o poveste inspirată din spiritul orașului Dubai, La Perle este un spectacol unic, comparabil cu și chiar depășind spectacolele din Las Vegas. Sala de spectacole folosește o tehnologie de ultimă generație, găzduind o scenă acvatică, întregită de o piscină adâncă de 12 metri, umplută cu 2,7 milioane de litri de apă. Pregătiți-vă de o experiență năucitoare: 65 de artiști de talie mondială, din 23 de țări, vor executa cascadorii care vă vor tăia respirația, de la numere de acrobație și contorsiune, la trapez și scufundări.
Sursa: impossible.ro