Banu-i ochiu’dracului!

Banner Film Experience

carte-imparateasaSoacră-mea ţinea banii sub covorul din camera bună. Avea o pensie mică, de vreun milion de lei vechi. Muncise la CAP, cu ziua, şi doar nu în toate zilele mergea la câmp.

Dintr-un an întreg, poate doar vreo 200 de zile erau muncite, impozitate şi adunate pentru pensia ce urma să vină. Puţinii bani îi corcolea şi-i ascundea de teama nepoţilor de la Bucureşti, jucători la păcănele şi şmecheri nevoie mare.

Uneori le schimba ascunzătoarea şi uita locul cel nou, răvăşea peste tot şi-i găsea tot în vechiul post:

– Banu-i ochiu’dracului, fă! Las’ mai bine să nu ştie ei unde-i ţin! Dar măcar de mi-aş aminti eu unde-i pun!

Atât de mulţi îi păreau în sărăcia ei, încât nu se-ndura să-i atingă, că dacă-i atingea un pic se terminau imediat.

Aşa că-i aduna, unul peste altul şi cumpăra uneori vopsele pentru casă, saci pentru cules… Niciodată nu-şi cumpăra ceva pentru ea! Doar de înmormântare se preocupa:

-Mamă, când oi muri, vezi că-n şifonier e costumul ăla verde. Cu ăla să mă-mbrăcaţi şi să mă jeliţi pe drum, să nu mergeţi ca proştii lângă sicriu, fără să spuneţi nimic. C-am văzut eu că ăştia moderni, tineretul ca voi nu varsă lacrimi! Cică nu-i modern să te vaiţi!

-Bre, păi se uită lumea la tine şi tu plângi şi-ţi rupi părul din cap? Plângem şi noi când ne vine, nu?

-Ba să vă văitaţi cu toată gura, să ştie lumea c-a murit Olga şi că vă pare rău! Că lumea se uită şi dacă ai ciorapi buni în picioare, darămite dacă suferiţi. Cu cât plângeţi mai mult, cu atât vor spune că am avut înmormântare frumoasă!

Să nu mă faceţi de ruşine!

Şi vezi să-mi puneţi baticul ăla nou, e într-o punguţă, tot acolo, e alb cu flori mititele pe margine!

Ar fi vrut să ne vadă  de undeva, de sus, ar fi vrut să fie sigură că totul se va desfăşura după dorinţa ei!

-Vă ia mama dracului dacă nu faceţi cum spun! Că-mi dau seama, trebuie să fie ceva pe lumea ailaltă! Nu poate fi totul negru, o ţâră de lumină o fi, să văd şi eu ceva!

 Şi adăuga:

-Las’că mai strâng eu ceva bani şi să vedeţi voi că mă pregătesc singură de drum, n-am bază-n voi. Că voi, ăştia de la oraş habar n-aveţi de nici unele!

(Fragment din “Împărăteasa” de Liliana Angheluță, în curs de apariţie la editura Humanitas)


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

4 Responses

  1. TITUS B says:

    Bani’s ochiu’ dracului, e adevărat. Te pot dezumaniza. Te rup de normalitate, te dau pe mâna Dracului. Pe rele ! După ’89, cam la 2 ani, îl întâlnesc pe un amic (nu prieten!) pe care îl ajutasem înainte într-o situaţie dificilă, în legătură cu soţia sa. Îmi mulţumea, mă lăuda, mă linguşea chiar, mă jenam. Acum îl salut şi nu-mi răspunde, apoi a doua oară, iar a treia oară, merg la el îl opresc. Îi reproşez că mă ignoră. Îmi răspunde :
    -. Măi, acum suntem deferiţi, alţi oameni ! Eu am bani, tu eşti un sărăntoc. Eu am făcut câteva miliane!
    I-am răspuns:
    -. Bani’s ochiu’ dracului! L-am înjurat, şi i-am prezis puşcărie.
    Şi nu am greşit. A ajuns să nu mai aibă nimic, e la puşcărie.

  2. supergirl says:

    exact asa este la tara… acolo mi-am inmormantat tatl… iar dupa inmormantare, eram oprita pe drum si lumea imi spunea ca am fost singura care am plas si ca s-a vazut ca am tinut mult la el… conceptii limitate… nimeni nu se gandeste la ce e in sufletul omului… toti se uita la exterior… oameni limitati !! nu am nimic cu cei care locuiesc acolo, dar traditiile si obicieiurile sunt exact fatarnice … sa vada celalalt ca am cu ce…

  3. Bogzoiu Daniela says:

    Astăzi s-au mai schimbat lucrurile, dar lumea veche a satului era exact asa! Se bocea la înmormântări si lucrurile se pregăteau din timp. Stiu multe cazuri în care si acum oamenii mai in varsta de la tara isi fac crucea si isi cumpara cele necesare cat sunt încă in viața.

  4. Barbalata (Puiu) Mirela says:

    Nu sunt de acord. Inteleg ca sunt obiceiuri dar in ultimii ani acestea au devenit de acum exagerate. Si cu ani in urma puteai face o inmormantare dar acum nu. Nici sa mori nu mai poti. Bunica mea de pe mama si, la randul ei mama mea, ne-a spus nou (mie si fratelui meu) sa nu tinem cont de gura lumii. Sa facem o inmormantare simpla si in functie de banii avuti pentru ca lumea vine mananca si pleaca si oricum te barfeste dar datoriile noua ne raman. Daca vrem sa le cinstim memoria atunci sa fim uniti ca frati, sa ne ajutam si uneori sa venim sa aprindem o lumanare la mormantul lor. Obiceiurile sunt facute de oameni iar in ziua de azi nimic nu mai vine din suflet.
    Asa ca nu….durerea nu sta in cat de mult plangi sau cum plangi. Durerea este a ta si se manifesta diferit de la om la om.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × five =